Măicuţă dragă,
S-a întâmplat să se facă din nou voia mea în rugăciune, şi nu ştiu dacă şi voia lui Dumnezeu.

Am întâlnit un băiat credincios care acum, de puţină vreme este prietenul meu. Mi-a plăcut mult la început, acea îndrăgostire fulminantă şi iraţională, care după ce l-am cunoscut mai bine s-a stins repede repede... şi s-a stins fără vreun motiv anume, pentru că nu m-a dezamăgit în ceva.

Eu mă simt liniştită alături de el pentru că nu e nevoie să mă ascund. E şi el credincios de la o vreme, avem acelaşi duhovnic, e omul muntelui şi cu o gândire foarte profundă şi sensibilă... şi e frumos... mi-a mărturisit că nici n-o să mă sărute, nici n-o să mă ţină în braţe, orice numai să nu mă rănească şi să meargă relaţia asta, ceea ce pentru vârsta lui (28 de ani, eu am 23) şi pentru viaţa pe care a dus-o înainte e o schimbare mare.

V-am scris ca să vă întreb dacă iubirea adevărată poate creşte aici. Pentru că ceea ce mă împiedică să văd adevărata persoană din spatele aparenţelor sunt poate lucruri mici - care nu se potrivesc cu "prototipul" de care mai vorbeaţi. Câteodată când suntem împreună îmi doresc să plece, să mă mai lase să respir... dar când ne scriem pe internet (pentru că nu e din oraşul meu, dar vine des), parcă nu mă mai satur de el. Mi-e drag, dar parcă nu mi-e de ajuns. Şi i-am spus asta, i-am spus toate neliniştile mele, şi a reacţionat surprinzător de frumos.

El zicea că în dragoste nu se încearcă, ori iubeşti pe cineva, ori nu iubeşti. Oare aşa e? Eu raţionalizez totul, disec totul, şi nu e bine; dar când sunt foarte îndrăgostită iarăşi nu e bine, îmi pierd capul.

Amândoi ne dorim să meargă relaţia asta. Şi suntem cuminţi. Şi suntem sinceri unul cu altul. Dar eu vreau să îl iubesc mai mult. Merită să fie iubit mai mult, s-a deschis în faţa mea cu toate slăbiciunile lui. Şi nu vreau să îl alung.

Eu sunt foarte mândră şi el atât de mult mă răsfaţă încât mă mândresc şi mai tare. În schimb el nu are o părere bună despre el şi se consideră un "pierde vară", ceea ce e mai mult decât smerenie, e un pic depresiv, şi mie îmi plac oamenii puternici.

Maica Siluana, iartă-mă că am scris mult, dar oare iubirea asta... se cultivă?

Mulţumesc,

Un Copil