Sărut mâna Măicuţă!
Cu durere vă scriu despre neputinţa de a-mi ierta duşmanii şi este şi mai dureros când duşmanul meu principal este tata, pe care, deşi l-am rugat să nu mă mai supere, nu scapă ocazie să mâhnească.
Cum să-mi iert tatăl rău? Fac seminarul, dar simt o împotrivire mare în a accepta durerea. Observ că zilnic trebuie să iert pe cineva, zilnic mă mânii pe cei ce mă nedreptăţesc, dar totuşi îi iert. Pe tatăl meu de ce nu-l iert, oare? Îmi propun să fiu nepăsătoare la răutatea lui, să-l iert şi să nu mă răzbun, dar în momentul conflictului eşuez. Ştiu că trebuie să plec de acasă numai că deocamdată e imposibil, deci cum să-mi păstrez pacea în războiul zilnic?
Am încredinţat supărarea mea Maicii Domnului şi mă rog Domnului să mă ajute să-l iert, eu nu pot singură.
Maica mea dragă, vă mai supăr cu o nelămurire. Am citit Dialog în absolut, de Părintele Ghelasie şi m-am întristat tare. Lămuriţi-mă, poate n-am înţeles. Voi fi în comuniune cu tata şi pe cealaltă lume? E cel mai îngrozitor lucru care mi s-ar putea întâmpla! Poate în cele din urmă îl voi ierta, dar el intră la categoria duşmani, pe care îi iertăm, dar cu care nu trebuie să fim neapărat prieteni. Deci cum e admis ca două suflete, deşi rude, total opuse în trăire şi stare aici, pe pământ, să trăiască în veşnicie în dialog? Abia suport prezenţa lui aici. Doamne fereşte!
O să-mi spuneţi că iubirea şi iertarea pot, şi atunci eu nu le am şi va trebui să le cer. Dar chiar şi de le-aş primi tot nu mi-aş dori compania acestui om în eternitate. Mă simt foarte rea. Ajutaţi-mă!
Nu vă pot mulţumi îndeajuns pentru tot ce faceţi pentru noi, sufletele rănite sau fericite care caută cuvântul mântuitor. Puteţi publica pe site mesajul dacă consideraţi necesar.
Cu recunoştinţă, Ionela
Fetiţa mea iubită
Legătura ta cu tatăl tău este veşnică şi de nedistrus. Carnea lui e în carnea ta, sângele lui în sângele tău! De aceea este atât de importantă iubirea şi binecuvântarea. Nu ne putem bucura de iubire şi de dragoste până nu învăţăm să iertăm, cu ajutorul lui Dumnezeu, şi ce nu se poate ierta!
Dar, copila mea iubită, acum ai nevoie de o dumirire: nu cu răutatea tatălui tău vei fi în comuniune, ci cu tatăl tău! Te rog să încerci să deosebeşti răutate şi patimile lui de persoana lui! El, tatăl tău, e victima unor puteri demonice care îl robesc păcatului şi răutăţii. Tu trebuie să înveţi să te fereşti, să fugi de răutatea lui să nu mai accepţi violenţa lui pentru nimic în lume. Poţi apela chiar şi la poliţie. Oamenii violenţi nu se trezesc din violenţa lor decât atunci când sunt speriaţi. De fapt sunt nişte fricoşi şi laşi şi toată vitejia lor stă în intimidare, în abuz! Dacă nu te temi şi te rogi şi-l binecuvântezi şi nu-i permiţi să continue abuzul, se potoleşte şi chiar îşi poate dori să renunţe la violenţă. Trebuie neapărat să vorbeşti cu el când e întreg la minte şi să chemi poliţia când e rău! Dar cel mai bine ar fi să pleci din casă. Tu să te rogi mult, să-l ierţi, să-ţi fie milă de el, dar şi de tine!
Încet, încet, vei descoperi că în adâncul lui este un om bun şi sensibil, dar că nu mai ştie drumul către acesta...
Dar acum să revenim la tine: dacă tu nu ierţi răutatea tatălui tău, învăţând în acelaşi timp să te vindeci, dacă nu-l binecuvântezi, vei descoperi că toată această răutate e în tine şi că te va chinui pe dinlăuntru, sau te va împinge să fii ca el cu cei dragi! Iată de ce avem nevoie de iertare! Ca să nu ducem mai departe răutatea pe care o moştenim şi învăţăm în familie sau în lumea în care creştem!
Curaj, fetiţa mea iubită!
Seminarul te va învaţă mult! Eu cunosc oameni care au biruit violenţa şi răutatea celor din jur cu ajutorul seminarului!
Fii binecuvântată!
Cu drag şi încredere,
M. Siluana