Să ştiţi că am trăit o minune. Am fost acasă şi pentru că mi-am propus să nu mai dau liber limbii şi minţii şi m-am străduit să nu mă mai cert şi să nu mai judec, pentru că din judecată venea tot răul, am trăit o altfel de experienţă.
Mi-am dat astfel seama că şi eu eram capul răutăţilor şi că, de fapt, rugăciunea mea ajuta mai mult decât prea multele vorbe. Dacă aş fi spus doar două, trei cuvinte ar fi fost mai de folos, iar restul cuvintelor ar fi putut fi transformate în rugăciune. Şi ce rugăciune lungă ar fi ieşit!!

De asemenea, am mai aflat ceva. Am înţeles că binecuvântarea înseamnă a vorbi de bine. Sunt lucruri atât de simple, pe care nu ştiu de ce nu le înţelegem de la început. E o taină şi aici. Binecuvântând o situaţie, o persoană, înseamnă acum pentru mine să găsesc partea bună a lucrurilor / persoanelor şi pe aceea să o binecuvântez. Şi dacă nu găsesc nimic în mintea sau inima mea, atunci voi binecuvânta omul, pentru că este COPILUL lui Dumnezeu, şi pe Dumnezeu pentru că îşi iubeşte fiii indiferent de cum sunt ei.

Iosif