Sărut mâna, Maică!
Nu vreau să vă răpesc timp de la problemele cu adevărat importante, aşa că trec direct la întrebarea mea: ce credeţi că înseamnă "Să nu iei sufletul meu", din Psalmul 140? "Căci către Tine, Doamne, Doamne, ochii mei, spre Tine am nădăjduit, să nu iei sufletul meu".
Eu m-am blocat la acest "Să nu iei sufletul meu" - pentru că mă gândesc: se referă la moarte? - dar (deşi sunt nepregătită şi mă înfricoşez, bineînţeles) eu mă bucur că la un moment dat sufletul meu va ajunge la locul care îi este cu adevărat destinat, lângă Dumnezeu (dă-ne, Doamne, tuturor!). Se referă doar la "să nu iei sufletul meu nepregătit pentru moarte"? Dar parcă nu se potriveşte în context, şi prea e puternic acel "Căci către Tine, Doamne, Doamne, ochii mei, spre Tine am nădăjduit" de dinainte, parcă e vorba de o altfel de nădejde...
Vă rog, o îndrumare scurtă, dacă aveţi timp. Am îndrăznit pentru că m-au folosit mult comentariile la Psalmi, din emisiunile de la Radio Logos. Iar psalmul acesta îl auzim la fiecare Vecernie, de aceea mi-am dorit cu atât mai mult să îl înţeleg cât mai bine.
Vă mulţumesc, şi iertaţi,
Raluca
Raluca mă iubită
Eu cred că e vorba de o rugăciune prin care Psalmistul îşi arată credinţa şi dragostea pentru Dumnezeu. De obicei, omul la necaz, Îi cere lui Dumnezeu să-i ia sufletul, adică să moară ca să scape de necaz, că nu mai poate îndura durerile... Or, Psalmistul primeşte durerile şi răutatea vrăjmaşilor, punându-şi nădejde în grija lui Dumnezeu! Şi cred că el ştia, în Duhul Sfânt, că va veni Domnul şi El va transforma moartea în naştere la viaţa cea de veci de care, acum tu te bucuri deja cu nădejde!
Aşa să te ajute Dumnezeu!
Cu drag mult,
M. Siluana