Sărut mâna, Măicuţă!
Îmi sunteţi dragă, de multe ori gândul îmi pleacă şi se întreabă: "Oare ce face măicuţa Siluana, nu a mai răspuns în ultimul timp la întrebări... sper că e bine...".
Nu vreau să vă deranjez, dar simt nevoia să scriu puţin. Nu ştiu dacă vreau să vă cer un sfat, pentru că ştiu că de mine depinde decizia, dar aş vrea să ştiu să mă eliberez...
Am crescut lângă o fată, ea fiind sora celui mai bun prieten al meu... Fără să vreau, mi-a intrat undeva prin suflet, am devenit prieteni buni, foarte buni şi mereu am negat că aş putea fi îndrăgostit. Dar, da, eram îndrăgostit. Mi-a fost teamă de prietenia noastră şi am tăcut, undeva pe parcurs am încercat să-i spun ce simt, am încercat... dar nu am primit răspuns la ceea ce numeam eu iubire. Eu eram într-o depresie, în mare provocată de moartea tatălui meu şi am forţat puţin, i-am scris foarte mult, devenisem cred obsedat, dar ce e ciudat e că de multe ori scriam doar pentru că aveam nevoie să scot de pe suflet acele rânduri pe care le trimiteam. Sunt mare acum, şi am înţeles libertatea omului mai mult ca oricând, am înţeles şi am respectat-o, dar acest chip al ei în sufletul meu nu-l pot scoate… orice mi-ar face, orice mi-ar zice, orice ar face, ea e undeva acolo şi eu nu ştiu cum să frec mai tare ca să pot să spăl imaginea ei. Aş vrea să şterg imaginea pentru că simt că mă ţine pe loc, că nu mă deschid, că nu mai pot să iubesc...
E ciudat, pe de-o parte ştiu că o iubesc, nepătimaş, liber, prin ceea ce e şi face, pentru orice ar face, aşa cum ştiu că ar trebui să fie dragostea... dar pe de altă parte, sufletul meu nu se poate elibera. Mă surprind pe mine însumi când îmi dau seama că o pot iubi de aici, fără să cer, fără să forţez, doar pentru ea însăşi şi indiferent ce ar face... dar uneori, în zile precum cea de azi, nu pot să zic că nu mi-aş fi dorit să o simt puţin mai aproape. Ştiu că e poate dorinţa din mine de a fi iubit, ştiu că poate o să-mi spuneţi că e o obsesie, dar mai ştiu şi ceea ce nu pot să exprim în cuvinte. Cunosc acel ceva care-mi spune că nu e, că e curat, pur, ceea ce port şi asta se vede în faptul că pot... offf, ce spun eu aici... să mă iertaţi, nimeni nu cred că vrea să audă aşa ceva... ştiu că păstrez prietenia frumoasă pe care o am, asta fac, Dumnezeu mă ajută, simt asta... uneori cad în acele dorinţe specifice ego-ului cu care sunt în luptă de ceva timp...
Aveţi grijă de dumneavoastră, Dumnezeu să vă binecuvânteze!
Un nimeni
Băiatul meu drag
Băiatul meu drag,
Mulţumesc pentru dragoste şi pentru încredere.
Ei, lucrurile nu sunt mereu aşa simple cum par. E aici şi lucrarea ego-ului tău, dar e şi o lucrare a inimii specifică iubitorilor de dragoste. Tu, copile drag, ai proiectat, cu adevărat, tot dorul tău de iubire pe acest copil frumos şi care, se pare, a meritat sentimentele tale, obiectiv vorbind. Acum, chipul ei e întipărit acolo, e ca o icoană a iubirii, şi nu a unei persoane reale. Sunt sigură că dacă ai sta multă vreme cu ea, înainte de a o iubi iarăşi, ai trece prin dezamăgirea specifică oricărei iubiri neverificate de crucea cotidianului trăit împreună.
Dar, acum, lucrurile stau cum spui tu şi nu avem ce face. Chiar dacă înţelegi "teoria" mea, inima ta simte altceva. Aşadar, să ţinem cont de ea şi pe ea să o arătăm Domnului! În tine e acum un conflict între dorinţa de a fi liber faţă de o iubire devenită imposibilă, şi chipul acestei fete în inima ta. Orice conflict este, întotdeauna, un conflict între voia egoului, care vrea plăcere, confort şi satisfacţie imediat şi necondiţionat, şi cea a Chipului lui Dumnezeu din noi, care vrea sfinţenia, fericirea veşnică. Arată acest conflict Domnului inimii tale şi alege ca acesta să fie mereu Domnul Iisus Hristos. Va fi ca o academie de realism duhovnicesc!
Te îmbrăţişez cu drag şi încredere,
M. Siluana
P.S.: Te-aş ruga să facem împreună seminarul iertării, pentru că această semnătură ne spune că ai ceva probleme emoţionale care te ţin blocat şi nu poţi dansa liber şi fericit cu Domnul pe Cale!
Cu dragoste şi recunoştinţă pentru dragoste,
M. Siluana