Tocmai am citit mesajul doamnei Lizeta şi, văzând că are un P.S. pentru mine, consider de cuviinţă să-i răspund şi vă rog să hotărâţi dumneavoastră dacă i-l transmiteţi sau nu.

Ei, ei, Lizeta, Lizeta, fii binecuvântată!

Vezi, tu nu înţelegi de ce te pomenesc, dar întâi de toate vreau să ştii că datorită vouă, a multor frăţiori ai mei de pe site (necăjiţi) am învăţat şi am văzut câtă minune poate exista în binecuvântare, şi mai ales în binecuvântarea unor oameni pe care nici măcar nu-i cunoşti! Eu zic că e o mare realizare!

Unii probabil se întreabă de ce pune măicuţa toate "gunoaiele" noastre pe site, alţii au observat atent că ar fi prea intime, dar ei nu ştiu ce ştie măicuţa! Toate aceste necazuri (fie ele şi intime, dar sunt ale noastre, nu le putem tăgădui!) pot fi (în cazul meu chiar SUNT) de un real ajutor în lupta noastră pe acest drum lung, greu şi anevoios, dar atât de frumos spre Mântuire! E chiar atât de greu de priceput că noi, toţi aceştia care participăm la Seminarul iertării, nu dorim altceva decât să devenim mai buni? Să ne vindecăm de acea boală grea şi necruţătoare: răutatea? Tocmai aici vedem intervenţia vrăjmaşului, care văzând ce facem, se zbate, urlă, nu vrea să ne piardă, pentru că am fost nişte "gazde" perfecte pentru el!

Azi iar am învăţat ceva de la tine, doamna Lizeta! În P.S.-ul tău adresat către mine spui: "...Nu ştiu ce ai învăţat de la mine, că eu sunt tot la START cu iertarea. Greu e!..." BINGO!

Am început să zâmbesc, după care chiar am râs, văzând cu câtă sinceritate mărturiseşti cât de greu este să iertăm! Am trecut şi eu prin aceste faze şi tot aşa am zis: "Greu e! Vai, ce doare!"

Îţi mulţumesc în primul rând pentru faptul că ai reuşit să mă faci să zâmbesc şi chiar să râd, pentru că nu am mai făcut acest lucru nici nu ştiu de când, şi în al doilea rând, iar mi-ai dat o temă de meditat, adică "mi-ai dat de lucru"... Această frază a ta m-a făcut să iau hotărârea ca de aici încolo să "lucrez" la ideea: "Cum ar fi să iertam atât de rapid şi cu uşurinţa cu care ne mâniem, ne supăram şi urâm? Ia să inversăm puţin lucrurile, să vedem ce va ieşi? Iar în ceea ce priveşte spusele părintelui Teofil, îţi spun doar atât, că are Domnia sa dreptate! E mai uşor să lucrezi cu tinerii! Ştii cum am fost eu când am fost tânără? Să-mi ierţi lipsa de modestie, dar am fost "cuminţenia întruchipată", un om pur şi nevinovat, fericit şi bucuros. Dar toate acestea s-au năruit într-o clipă, nici n-a fost nevoie să îmbătrânesc prea mult! Cu un om curat ce are de lucru un preot? Ce s-ar face măicuţa Siluana dacă toţi am fi perfecţi?

Eu personal, citind spusele părintelui, l-am asemănat degrabă cu acel sfânt care I-a cerut lui Dumnezeu să-l trimită departe de oameni să poată deveni desăvârşit, dar Dumnezeu i-a răspuns că tocmai acolo, între oameni (de toate felurile!) va reuşi să-şi demonstreze calităţile, virtuţile şi adevărata sfinţenie!

Nu demult, mi-am găsit şi eu un duhovnic, la insistentele măicuţei Siluana (pentru că la noi "nu e la modă")... Este mult mai tânăr decât mine (i-aş putea fi mamă!) şi, văzând cu "cine" are de-a face, mi-a propus "elegant" să-mi caut un alt preot, Domnia sa fiind prea tânăr pentru a face faţă problemelor mele... Bine-nţeles că m-am supărat, dar nu m-am lăsat, doar Dumnezeu m-a trimis la el, nu? Am învăţat recent de la Sfântul Siluan ca nu am dreptul să contest felul de a fi al duhovnicului meu, aşa că m-am dus din nou la el şi l-am provocat pur şi simplu, întrebându-l că dacă "e prea tânăr", de ce nu s-a făcut preot la şaizeci de ani? Dacă nu învaţă acum, când va învăţa? Unde-i este îndrumătorul spiritual? Unde-i sunt cărţile, netul? Are o misiune, nu?

I-am dat să mediteze din Ieremia Cap.1, versetele 6-9 şi n-am cuvinte câte "peripeţii" am mai avut, dar până la urmă am reuşit să îl conving să accepte să rămână duhovnicul meu... Dacă Domniilor lor le este greu, stau şi vă întreb, cât de greu îi este celui care trăieşte acele păcate?

Mai spun doar atât şi mă voi opri: să dea Dumnezeu să devenim cu toţii curaţi, puri şi tineri, măcar sufleteşte, dacă altfel nu se poate!

Vă iubesc pe toţi şi fiţi binecuvântaţi!

Iar dumneavoastră, Măicuţă, vă sărut mânuţele!

Kati

P.S.: Nu vă supăraţi că vă scriu iar, dar chiar ieri am scris o poezie (cam nereuşită, voi mai lucra puţin la ea), şi aş vrea să v-o dedic din suflet.

Când vine Iisus la mine...

În faţa preotului stau şi plâng...
Vorbesc în şoaptă şi mărturisesc încet
Cum am putut în câteva secunde
Să bat încă un cui în rana Ta, Iisuse!

Stă preotul tânăr şi Te întreabă: "Vezi-o?
Iisuse, Doamne, ce să îi mai fac?
Nu se desparte de-ale ei păcate!"
Dar Tu-l priveşti şi-i spui în şoaptă: "Iart-o!"

Un psalm cincizeci primit canon mă-ndeamnă
Să mă lovesc în piept, să nu mai bată
Izvorul miilor păcate ce le fac:
Inima mea, cea rea şi pătimaşă!

În clipa-n care chiar voiam
S-o smulg şi s-o arunc cât de departe,
Sfântul Potir în mâna tânărului preot
Mi-a amintit că eşti în faţa mea, Iisuse!

Deşi n-am meritat, mi-ai dat să aflu
Că timpul se opreşte când Tu apari...
Când Te-ai născut, au încremenit şi magii,
Iar cât trăiesc, mereu, voi încremeni în faţa Ta şi eu!

Tată, îmi vine rândul să primesc
Din mâna sfântă a tânărului preot
O mică parte din Trupul Tău
Şi doar o picătură din al Tău sânge...

Acum cobori în mine, iar eu simt
C-ar trebui să ard, dar nu mă laşi
Şi-ncepi şi ştergi Tu orice urmă
De patimi şi de rele şi păcat...

Cu-a Ta putere-n mine nu pot decât să tac
Şi în genunchi să cad, să-Ţi mulţumesc
Că lacrimile mi ştergi şi că mă ierţi
De-atâtea ori, şi ieri, şi azi, şi mâine şi mereu!