Iubită Măicuţă, multă durere mi-a învăluit sufletul când am aflat prin ce greutăţi treceţi împreună cu toată familia Centrului. Acum e rândul meu să vă trimit cuvânt de întărire, aşa cum l-am primit şi eu de la dumneavoastră, şi mai presus. Dar printre cuvinte, aş vrea să primiţi dragostea pe care am primit-o şi eu când mi-aţi răspuns, în timp ce eram turmentat de deznădejde şi dureri sufleteşti. Deşi atunci când mă întăreaţi cu iubire şi cuvânt eu nu puteam vedea rezolvarea, pentru că din groapă, dacă nu privim drept în sus către Domnul, este greu să vedem lumina în care, de fapt, suntem tot timpul, că doar El e cu noi până la sfârşit. Aşa e în greutăţi, noi nu putem vedea rezolvarea, însă toate răspunsurile la Dumnezeul nostru Cel iubit sunt.
Domnul să vă ajute pe dumneavoastră şi toată familia Centrului să continuaţi misiunea pe care aţi început-o şi să depăşiţi greutăţile, pentru a continua să presăraţi nădejdea spre mântuire în cât mai multe suflete.
De data aceasta eu vă doresc "bucuria sfântă" spre alinarea durerii.
Ionuţ
Dragul meu Ionuţ
Mulţumesc mult pentru mesaj! Acum descopăr şi eu cumva adâncimea "fenomenului" stârnit în jurul desfiinţării Centrului nostru. N-am mai avut internet, iar acum, când avem iarăşi, nu am timp din cauza mulţimii mesajelor şi a rămânerii în urmă cu răspunsurile, să văd şi mai departe.
Dar mesajul tău mă obligă să spun câteva cuvinte despre asta, chiar cu riscul de a-i dezamăgi pe cei care plâng pentru noi. Aşadar:
Durerea pe care am trăit-o în ziua în care ne încărcam în camion lucruşoarele adunate în casa Centrului, pentru a ne face întâlnirile faţă către faţă posibile, a fost cu adevărat "ascuţită", dar a fost permanent însoţită de acceptare şi binecuvântarea pe care o recomandăm noi pentru vindecare tuturor celor care doresc ieşirea din "iadul deznădejdii"!
Copiii mei iubiţi, nimic nu se întâmplă fără îngăduinţa lui Dumnezeu şi fără un rost în logica mântuirii, dacă noi vrem să intrăm în ea, în această logică. Evenimentul acesta, ca oricare altul, poate fi "citit" fie în logica lumii acesteia, aflând în el: nedreptate, persecuţie, neînţelegere, prigoană, masonerie etc., fie în logica lui Hristos, ca ocazie de creştere duhovnicească sau pur şi simplu ca posibilitate concretă de "punere în practică" a învăţăturii propovăduite prin seminariile şi cuvintele noastre!
Eu vă mulţumesc pentru dragoste şi rugăciune şi i-am rugat pe toţi cei care mi-au cerut părerea să nu facă altceva decât rugăciune şi binecuvântare. Acum, ieri, am intrat pe un blog şi am văzut câteva intervenţii despre "eveniment". La început m-am întristat. Eu nu cred în puterea protestelor şi a cuvintelor spuse aşa, la supărare. Dar după rugăciune, aveam o bucurie. Mă întrebam dacă nu e slava deşartă pitită în această bucurie care nu-şi avea locul în logica de care ascult eu acum. Apoi, Domnul m-a luminat: chiar dacă nu sunt de acord cu felul acesta de a întâmpina şi schimba evenimente vieţii, pentru că nu cred că lucrurile se schimbă din afară şi prin proteste, mă bucur că avem, aveţi libertatea de a vă exprima sentimentele şi gândurile. Sunt bucuroasă, copiii mei iubiţi, că am ieşit de sub teroarea comunistă. Poate voi nu ştiţi ce însemna să fii urmărit! Sau ce însemna să spui altceva decât ce gândeşti sau îţi spune conştiinţa! Chiar dacă unii din cei care-şi exprimă acum gândurile şi sentimentele semnează cu "nikname", e totuşi un mare pas spre libertate. Dacă am fi fost pe vremea comunismului, imediat ar fi fost depistaţi de specialiştii dictaturii şi puşi la punct. Câţi ar mai fi protestat atunci?
Poate că această risipă de exprimare a opiniilor, sentimentelor şi resentimentelor nu e decât o descărcare (firească, după firea căzută) a frustrărilor aduse de tăcerea vinovată din vremea aceea. Acum, e adevărat, putem sări uşor în la fel de vinovata jignire, umilire, osândire, dar este totuşi un exerciţiu de libertate care ne va obliga la cel al responsabilităţii. Atunci abia vom înţelege că libertatea înseamnă aderarea cu toată fiinţa la logica lui Hristos, Domnul şi Mântuitorul nostru. Atunci vom dori să iertăm, să binecuvântăm, ca să ieşim din iadul oricărei terori, fie exterioare, fie lăuntrice!... Atunci, fiecare suflet va inventa un "seminar de vindecare prin iertare" şi va cunoaşte bucuria care nu se ia de la noi, indiferent dacă maica Siluana va fi aici sau dincolo... Altfel, vom alege mereu şi mereu iadul deznădejdii pentru sărmanele plăceri ale descărcării, răzbunării, umilirii, chinuirii de sine sau a celuilalt... Doamne, Te rog, nu ne lăsa!
Aşadar, Ionuţ iubit, te rog să încerci să înţelegi pacea şi bucuria noastră din aceste momente de har, în care avem, în ciuda oricăror aparenţe şi a efemerelor îngrijorări sau întristări, deplina încredere în Dumnezeu. Dacă lucrarea noastră a fost bineplăcută Lui, ea va continua. Dacă e vreme încetării ei în această formă, Domnul va binecuvânta continuarea ei în planul duhului.
Nu te teme, copil iubit, dacă Dumnezeu nu-mi ia mintea şi simţirea pe care Însuşi le-a trezit, nici o forţă nu va putea să mă facă indiferentă la suferinţa celor care sunt închişi în spaime, resentimente, adicţii, abuzuri... În ciuda cumplitei mele nevrednicii, voi fi mereu cu ei, adică cu Domnul meu, Care îi ţine pe toţi în braţele Sale iubitoare, aşteptându-i să-şi întoarcă faţa către El, şi voi face tot ce-mi va cere El prin conştiinţa mea supusă mereu şi mereu privirii iubitoare a părintelui meu duhovnic, aflat în legătură directă cu Stăpânul şi Domnul vieţii mele.
Mulţumim pentru rugăciune, Ionuţ iubit, mereu avem nevoie de ea!
Cu dragoste şi recunoştinţă pentru dragoste,
M. Siluana