Aţi fost la adunarea de la Sibiu?

Versiune tiparTrimite unui prieten

Aţi fost la adunarea de la Sibiu?

Eghelloo

Nu, omule drag, n-am fost, cu mila lui Dumnezeu. Eu nu cred în adunări în care oamenii nu se cunosc între ei, gen discotecă sau manifestări de stadion.... Singurele adunări în care cred sunt cele din jurul Adunării în Domnul, Sfânta Liturghie, adică: sfintele slujbe şi întâlnirile frăţeşti din parohii sau eparhii, cu binecuvântarea şi prezenţa Episcopului şi a preoţilor Bisericii. Chiar şi manifestările lumii acesteia, eu cred că sunt ziditoare de suflet numai când cei ce se adună sunt în număr mic şi urmăresc acelaşi scop: ascultarea unui concert, vizionare unui spectacol, ascultarea unei conferinţe pe care participanţii le aleg după criterii de gust şi interes comune. În acelaşi timp, nu neg că Duhul "suflă unde voieşte" şi că orice adunare în numele Domnului poate să-L facă prezent şi lucrător. Dar aceasta nu este ascultarea mea. Eu sunt trimisă cumva la întâlniri faţă către faţă.

Cu preţuire,

M. Siluana

Donează pentru construcția Mănăstirii și a Centrului

Donează o singură dată

Donează lunar