Mulţumesc, Măicuţă iubită!
După ce v-am scris atunci, mă gândeam la dumneavoastră ce-o să-mi scrieţi, ce-o să-mi spuneţi? Şi am văzut cu ochii minţii o frază dintr-un mesaj pe care mi l-aţi scris acum ceva timp, în care spuneaţi să o binecuvântez pe Miruna mică, mică şi pe Miruna mai mare. Aşa că m-am apucat cu sârg să binecuvântez pe Miruna copil, pe Miruna tânără, pe Miruna însărcinată, pe Miruna mămică... uite aşa, parcă mă luam pe mine de când m-am născut până acum, în toate etapele vieţii şi binecuvântam şi binecuvântam, şi iar o luam de la început.
Măicuţă dragă, sufletul meu e încă o rană vie. Dar nădăjduiesc în Domnul şi-n puterea rugăciunii, căci ce altă nădejde am?
În timpul rugăciunii şi al binecuvântărilor simt cu toată finita mea dragostea şi bunătatea şi ocrotirea Domnului şi ştiu bine că m-a iertat.
Dar uneori mă copleşeşte tristeţea lui Luca sau ura mocnită a tatălui lui şi mă trezesc că, în loc să binecuvântez, apar la suprafaţă gândurile şi sentimentele vechii Miruna. Mă scutur de ele şi revin la binecuvântare, apoi iar se întâmplă ceva... Şi tot aşa, cad, mă ridic, cad, mă ridic... dar, cred eu, că mai puternic va fi Domnul şi rugăciunea, şi până la urmă s-or şterge toate "urâciunile" astea de gânduri şi sentimente mincinoase şi răutăcioase care mă necăjesc, şi reacţiile astea tip Pavlov.
Of, da, greu e!!! Dar viaţa e o luptă, nu-i aşa? Şi până la urmă, Domnul duce lupta pentru noi.
Binecuvântaţi, Măicuţă.
Mulţumesc pentru cuvântul bun şi sincer (o să-l mai iau la citit şi răscitit dacă îmi mai pierd curajul).
Cu drag şi speranţă,
Miruna
Miruna mea iubită
Da, e greu! Tocmai acesta e motivul pentru care mulţi din cei ce pornesc pe Cale renunţă. Îţi aminteşti că şi mulţi dintre ucenicii Domnului L-au părăsit când le-a spus că El este Pâinea de care avem nevoie şi că nu putem avea Viaţă în noi dacă nu mâncăm Trupul Lui şi nu bem Sângele Lui? Au plecat murmurând: "greu este cuvântul acesta!". Este şi în noi un ucenic speriat, care ar voi să se folosească de puterea vindecătoare a Domnului, fără să primească greul pătrunderii cuvântului Lui în inima şi viaţa lui! Or, vindecarea noastră presupune revenirea la Viaţă, naşterea la Viaţa cea adevărată. Tocmai asta este crucea noastră. Pe ea suntem chemaţi să ne răstignim vechiul mod de reacţie la "răutatea lumii acesteia", tot ce am moştenit şi învăţat de la părinţi ca să ne "descurcăm în orice condiţii", chiar cu preţul autodistrugerii. Lepădându-ne de tot ce am primit de la părinţi ca mod de a fi (şi prin părinţi înţeleg şi bunici, şi rude, şi învăţători şi profesori, şi toată moştenirea morală şi culturală în care ne-am format fără Dumnezeu), ne lepădăm de omul cel vechi din noi. Şi nu putem face asta dacă nu ne îmbrăcăm în Hristos şi, în El, în omul cel nou din noi!
Iar bucuria după care tânjim vine prin crucea acestei lepădări! Iar meşteşugul bucuriei acesteia constă în dobândirea unor noi deprinderi în trupul nostru, în zidirea de noi sinapse în creierul nostru, ca să putem înţelege că nu putem intra în Împărăţie fără haină de nuntă. Iar haina de nuntă este chiar trupul nostru devenit templu al Duhului Sfânt şi organ, instrument muzical viu al Acestuia.
Trupul tău viu, Miruna, şi al meu şi al oricărui om, poate deveni capişte idolească sau templu al Duhului Sfânt. Dacă vom alege blestemul, chiar şi în forma disimulată a plângerii de milă pentru "lipsa de noroc în viaţă", sau Binecuvântarea şi Rugăciunea însoţite de acceptarea datului vieţii ca să-l transformăm cu lucrarea harului din noi în dar, depinde numai de noi în ceasul trezirii şi chemării la libertate şi responsabilitate!
Curaj, Miruna! Domnul spune: "veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi Eu vă voi odihni" şi "luaţi jugul Meu că este bun şi povara Mea că este uşoară"!
Să ascultăm glasul Lui şi nu ne vom rătăci şi bine ne va fi!
Cu drag mult şi recunoştinţă pentru ascultare,
M. Siluana