Chip și asemănare

Versiune tiparTrimite unui prieten
Darius

Arunc cu amândouă mâinile
stropi de țărână-n cer
și de sub cetini de văzduh
spintec cu dinții vânătul veșmânt
de umbre sângerânde
ce din Înalt, de pretutindeni
curg în spirală către mine
ca roiuri de albine către stup
în vatra mea de duh.
Apoi, scârbit de neputință,
mă tăvălesc, a nu știu câta oară
din cer până-n pământ,
iar în țărână.

Adun noroiul împăcării
și mă-nfășor cu el,
să văd cum Dumnezeu,
a presimțit a mea cădere
când, plămădită cu-a Sa mână,
asemănarea Lui pe chipul meu
și mă debarc pe una din coline
cu fruntea împlântată-n cer
ca un catarg de curcubeu
și-n ochi îmi curge iarăși sânge
din beregata unui înger
ca dintr-un miel înjunghiat
pentru a nu știu câta oară
ca eu să văd cum presimțit-a Dumnezeu,
căderea mea,
atunci când din țărână
a plămădit cu a Sa mână,
asemănarea Lui pe chipul meu.