Maică...
vorbesc prea rar cu preoți sau călugări, aşa că nu știu dacă adresarea mea este cea mai adecvată.
Pe scurt, am 23 de ani, sunt cu un băiat de 6 ani și în majoritatea timpului ne înțelegem foarte bine. Dacă se întâmplă totuși să avem divergenţe, le rezolvăm amiabil de cele mai multe ori. Câteodată, în schimb, se enervează foarte tare și atunci mi-e frică de el pentru că mă jignește și vorbește foarte urât. Nu m-a lovit niciodată însă nu știu ce să fac să-și schimbe atitudinea. La 10 minute după ce "s-a descărcat" vine să-și ceară iertare ca un copil mic și mi se umple inima de bucurie să văd că îi pare rău și vrea să-l iert, și-l iert... până data următoare.
Izbucnirile acestea nu sunt frecvente, poate pentru că nici nu prea avem motive să ne certăm... mă gândesc totuși că voi rămâne cu el toată viaţa și atunci ce se va întâmpla?
Sper că nu v-am răpit prea mult din timpul dumneavoastră și poate veți găsi un sfat bun și pentru mine.
Săru' mâna!
Andrea
Draga mea Andrea
Din ce-mi spui tu, prietenul tău este un om bun și doritor de iubire și pace, dar suferă de boala violenţei pe care o moștenește din familie. E o moștenire grea pe care mulți dintre noi o avem de la părintii noștri, mai ales de la tată. Violenţa ca putere a firii omului ne-a fost dăruită de Dumnezeu ca s-o folosim "pe dinăuntru" pentru a împlini degrabă poruncile şi voia lui Dumnezeu şi pentru a respinge cu fermitate gândurile rele, potrivnice voii lui Dumnezeu, care sunt, de fapt, atacuri ale duhurilor întunericului. Prin căderea omului, adică prin neascultarea de porunca divină și ruperea de legătura cu Dumnezeu, această minunată putere a sufletului nostru s-a răsturnat și se îndreaptă împotriva aproapelui și a lui Dumnezeu. Cunoști relatarea din Sfânta Scriptură în care Adam se dezvinovățește pentru călcarea poruncii acuzând-o pe Eva și, prin aceasta, pe Dumnezeu care i-o dăduse!
Așadar, copila mea, ca prietenul tău să te iubească și să te respecte, are nevoie să învețe de la Domnul prin harul pe care îl primim în Biserică, să-și folosească puterea violenţei, cu dragoste și ascultare de sfintele porunci și nu aşa cum a învățat în familie. E o dez-văţare grea, dar fără ea nu veți reuși decât să duceți mai departe "stilul tradițional" în care dragostea, oricât de "mare" ar fi, e otrăvită cu înjurături, jigniri, loviri și abuzuri de tot felul.
Ca să puneți început bun pe această cale a bucuriei pe care nu o va mai lua nimeni de la voi, e nevoie să vă folosiți violenţa împotriva păcatului. Să vă spovediți, să vă cununați și să învățați să simțiți iubirea lui Dumnezeu și să-I răspundeți la ea ca să fiți fericiți.
Aşa să vă ajute Dumnezeu!
Cu drag și înțelegere
M. Siluana