Dragă măicuță,
Nu știu cum să încep cu problemele mele după ce am citit atât de multe întrebări și răspunsuri la atâtea probleme, în unele din ele găsind și răspunsuri pentru mine.

Cred că aș vrea mai întâi să vă spun câte ceva despre mine. Sunt asistentă medicală de 13 ani și lucrez pe ambulantă și fac cu drag, poate chiar cu mândrie, ceea ce fac dar sunt căsătorită și am un băiețel și uneori sunt tare obosită și mă simt fără putere și mi-e greu să mă ridic dimineața din pat. Poate sunt lucruri așa de banale cele pe care vi le povestesc dar așa este viața mea și am nevoie de ajutor, să știu să o fac mai bună pentru mine, pentru soțul meu și pentru copilul nostru. Aș vrea să am mai multă energie, să fiu mai veselă și mai optimistă, să mă bucur de viața pe care mi-a dat-o Dumnezeu. Acum urmez un tratament de la psihiatru pentru o depresie ușoară după ce am fost dusă de mai multe ori la urgență din cauză că brusc mă simțeam rău și nimeni nu știa exact ce am. Că e anemie, că lipsă de calciu, că paraziți dar nimic sigur, nimic serios și nimic care să mă facă să mă simt mai bine. Singurul care mă ajută este soțul meu care mă ascultă atunci când nu mai pot și plâng și mă încurajează și ar face orice pentru mine să mă simt bine. El are 45 de ani iar eu 32, dar nu simt diferența de vârstă deloc, el este matur și echilibrat și bun și blând, iar eu mă comport uneori ca o fetiță răsfățată, dar aș vrea și eu să mă maturizez, iar soțul meu spune că asta trebuie să o fac singură, să mă analizez, să fiu sinceră cu mine, să mă cunosc, să mă lupt cu mine și mai ales cu orgoliul meu.

Aș vrea să fac toate acestea dar uneori parcă mi-e frică de mine, nu vreau să rămân doar cu mine, uneori am impresia că nu mă iubesc deloc, că nu știu exact cât de mult trebuie să mă prețuiesc, uneori am impresia că în mine sunt două persoane care nu se înțeleg deloc și de care mi-e frică. Cred că vă dați seama că, cu toată varza asta din capul meu e normal să fiu obosită, am impresia că creierul meu nu se odihnește deloc. Știu uneori și ce ar trebui să fac pentru că am un raft de cărți religioase pe care le-am cumpărat și le-am citit în speranța că în una din ele voi găsi răspuns, motivație, putere, dar nu a fost așa, în toate am găsit ceva folositor dar n-am găsit nici una care să mă pună în fiecare dimineață și seară să-mi spun rugăciunea; să-mi pună Biblia în mână măcar pentru un verset; să mă ia de mână duminica să mă ducă la biserică sau să-mi spună că astăzi e ziua pentru Spovedanie. Iar eu singură nu am putere să fac toate acestea decât atunci când mi-e foarte frică și aș vrea să fac toate acestea din dragoste și credință și să le fac zilnic, să fie viața mea. Știu că soțul meu m-ar ajuta, dar el nu este un om religios, a fost botezat în ziua când ne-am cununat și știu că a făcut-o de dragul meu. Aș vrea să vă mai spun că probabil tot din cauză că nu îmi este mie bine cu mine nu reușesc să le fac față celor din jur care profită de atitudinea mea și mă jignesc iar eu nu știu sigur dacă nu am curajul să le răspund sau mi-e milă de ei și nu pot să le răspund înapoi.

Vă rog să mă iertați dacă v-am amețit cu atâtea prostii, sunt doar o parte din tot ceea ce mă frământă, dar vă rog să mă ajutați să-mi găsesc liniștea, să mă cunosc, să mă înțeleg, să mă iubesc și să mă respect cu dreaptă măsură. Îmi doresc ca viața mea să nu treacă în zadar așa zi după zi. Îmi doresc să Îl cunosc cu adevărat pe Dumnezeu, să Îl iubesc și să-mi trăiesc viața așa cum ne cere El atât eu cât și soțul meu și băiețelul nostru.

Vă mulțumesc și-mi cer iertare dacă m-am întins prea mult sau nu am fost coerentă. Multă sănătate și putere să vă dea Dumnezeu.

Loredana