Doamne, cât de importantă este rugăciunea! Asta îmi repet într-una după întâmplarea de azi. Să vă spun ce am păţit.
Azi m-am trezit mai târziu, cam pe la vreo 9:00. Cum am deschis ochii, mami mă grăbea să mă îmbrac să plecam în oraş. Aveam multă treabă azi. De obicei, în astfel de zile, când am de lucru de nu ştiu de unde să încep, fac o mică cruce şi gata rugăciunea. Şi încep ziua... Apoi seara îmi dau seama că nu am reuşit să fac mai nimic din ce trebuia.

În dimineaţa asta, însă, i-am zis mamei mele că nu se sfârşeşte lumea dacă îi mulţumesc lui Dumnezeu că trăiesc, că mi-a dat o nouă zi şi dacă Îl rog să-mi călăuzească paşii, să-mi binecuvânteze munca.

Apoi am plecat în oraş. Şi ce credeţi? Am ajuns exact când tramvaiul a plecat, nu am mai reuşit să îl prindem. Mami era supărată... încă 20 de minute să stăm degeaba. Şi nu am stat 20 de minute, am stat o oră şi ceva. Nici măcar taxi nu era prin preajmă.

Apoi am aflat că un autocar a intrat exact în tramvaiul care plecase din faţa noastră, câteva staţii mai încolo. Au fost vreo 7 răniţi, cel puţin aşa au anunţat la televizor. Nu am văzut decât mai târziu locul accidentului: erau multe cioburi pe jos, chiar şi geamul casei de lângă linia de tramvai era spart.

Mă gândesc într-una... dacă nu mă opream să mă rog puteam fi şi noi în tramvai, puteam fi chiar la spital, sau puteam să nu mai fi fost acum în viaţă. Îi mulţumesc lui Dumnezeu că sunt bine şi mă rog şi pentru oamenii aceia răniţi.

Doamne ajută!