Dragă Măicuță Siluana,
Vă scriu mai rar nu pentru că nu aș mai avea ce să vă spun, și nu numai pentru că știu că sunteți foarte ocupată, ci și pentru că neputând să scriu atunci când simt eu, parcă uit ce vreau să vă spun atunci când scriu. Dar ideea generală este că în continuare sunt foarte fericită că am făcut și fac încă acest Seminar, că Dumnezeu v-a scos în calea mea. Cred că nici acum nu aveam curaj să merg să mă spovedesc dacă nu mă trimiteați dumneavoastră atunci...

Că tot am citit un mesaj pe site despre cum v-a descoperit cineva, mi-aduc aminte cum v-am descoperit eu, și cum atunci am știut că este un ajutor de la Dumnezeu! Tocmai mă bătuse soțul meu și scosesem certificat medico-legal, chemasem și poliția, și mă simțeam, bineînțeles, foarte vinovată. Căutam cu disperare pe internet tot felul de informații legate de violența în familie, și nu știu cum am ajuns la dumneavoastră, la acele mini-conferințe sau emisiuni radio, nu știu, legate tocmai de asta. Și de la dumneavoastră am aflat că nu am făcut rău, ba chiar am făcut bine. Și atunci am căutat numele dumneavoastră să văd dacă mai găsesc ceva, și am găsit conferințele și site-ul acesta cu Seminarul. Am ascultat cu sufletul la gură toate conferințele, am găsit și alte conferințe, și am descoperit un pic din plăcerea credinței, m-au prins foarte tare aceste conferințe, așa de tare că mi-am promis că imediat ce voi avea proteză auditivă, voi merge la biserică. Am mai încercat eu să merg, dar chiar nu auzeam nimic, și nu mă trăgea inima așa. Și așa am făcut, în prima duminică după ce am avut proteza am mers la biserică. Dar nu aveam curaj de mai mult. La fel au mai durat câteva luni până să am curaj să vă scriu, dar am urmărit permanent mesajele de pe site.

Asta a fost salvarea mea, mă gândesc cu frică ce se alegea de mine altfel, nu cred că supraviețuiam până acum, într-atât de mare îmi era disperarea și furia.

Acum să știți că văd câtă dreptate ați avut să-mi spuneți mereu că voi mai vedea minuni...

Da, minunea este că deși nu merit, Domnul mă ajută mereu, probabil din cauză că îmi dă timp, dar chiar îmi răspunde la disperările mele. Trebuie, cum vă spuneam, numai să nu uit să-I cer ajutorul. Este pentru mine de necrezut că se poate întâmpla așa ceva, și totuși cred. Nu că aș mai avea acea disperare de dinainte, dar sunt dese momente când dacă nu s-ar fi întâmplat ce s-a întâmplat, mi-aș pierde controlul, nu-mi vine să cred cum este destul să-I spun Domnului ce simt și să-L rog să nu mă lase singură, și niciodată nu uit să cer iertare și pentru ei, și Domnul chiar mă ajută, coboară o pace și pe undeva o indiferență față de tot ce se întâmplă, chiar este o minune. Ideea este că nu mai sufăr pentru lipsa de dragoste a soțului meu, chiar înțeleg foarte bine că nu este vinovat, nu cunoaște acest sentiment față de nimeni, a fost învățat că dragostea este o prostie și o slăbiciune. Eu de multă vreme am văzut că nici față de mama lui nu are dragoste, pe vremuri i-am și zis de câteva ori, are numai un fel de respect și teamă, parcă nici asta, parcă se simte cumva sub blestem să o asculte și să-i fie supus întrutotul. Acum vreo 3-4 ani îmi amintesc că i-am pus întrebarea dacă este conștient că mama lui este posibil să umble cu lucruri necurate, și m-a surprins atunci răspunsul lui, și anume că dacă ar fi așa ce ar putea să facă? Nu știu dacă era bășcălie sau era sincer, la el niciodată nu știi sigur. Dar asta nu mai are importanță acum, știu acum că mă pot apăra de orice prin rugăciuni, știu că Domnul nu mă lasă, de fapt eu nu știam că atunci când tu te crezi singur și părăsit, nu ești niciodată așa, Domnul este întotdeauna prin preajmă, dar așteaptă să apelezi la El.

Vă mulțumesc pentru toate mesajele de pe site, am învățat atât de multe de acolo, a fost o școală de viață altfel de cum știam eu viața.

Și chiar dacă o să vă scriu mai rar, o să vă scriu cred toată viața mea, numai să am unde. Simt nevoia să am o apropiere de dumneavoastră și știu că dumneavoastră nu mă veți respinge niciodată.

Domnul să fie mereu cu dumneavoastră!

Cu dragoste,

Steluța