Doamne-ajută!
Am scris și eu ceva și vreau să împărtăşesc cu cineva.
„De la suferinţă la rugăciune”
Te scalzi într-un timp nedefinit, înconjurat de tristeţe. Gânduri de deznădejde îţi dau târcoale, încearcă să te copleşească, să muşte din tine.
Dezamăgiri. Ai iubit. Iubeai cu patimă și disperare. Pentru tine era un mod de viaţă. "Trăiesc pentru că iubesc" era deviza ta.
Apoi te-ai trezit. Te-ai trezit din lumea iluziei. Căderea a fost bruscă și foarte dureroasă. Ca și cum cineva te-ar trezi din somn cu o lovitură puternică în piept. Îţi simţi inima sfâşiată. Îţi simţi sufletul călcat în picioare.
Suferinţa este peste puterea ta de îndurare și începi să te gândeşti: de ce nu mor…
STOP!
Ajunge! Gata cu suferinţa! "De acum înainte nu mai vreau să sufăr! Nu mai pot să sufăr!" Îţi repeţi întruna. "Am obosit și am îmbătrânit…"
Caută și vei găsi. Dar unde cauţi? Nu e bine să cauţi la oameni. De obicei când ai aşteptări de la oameni vin dezamăgirile. Apoi tristeţea, apoi deznădejdea. Pentru că nu cauţi unde trebuie.
"În Tine mi-am pus nădejdea"
Începi să te rogi. Mai întâi pentru tine. Te rogi ca Domnul să îţi ia durerea. Fericit eşti apoi dacă te poţi ruga și pentru durerea celorlalţi.
Începi să desluşeşti adevărul. Durerea te-a schimbat, durerea te-a născut din nou, renaşti din durere. Începi să îţi pui nădejdea în El. Domnul e acolo și te aşteaptă cu braţele deschise. Acolo, în braţele Lui e cald și e bine. Miroase a răşină proaspătă. El te doreşte pe tine mai mult decât poţi tu să doreşti pe cineva. Domnul vrea să-I deschizi poarta inimii tale, vrea să intre la tine în casă și în suflet. Sufletul tău tânjeşte după Dumnezeu, fiinţa ta are nevoie de iubirea Lui la fel de intens cum are corpul nevoie de apă.
Ce frumos e să trăieşti în rugăciune! Ce frumos e să iubeşti! Rugăciunea înlătură toată durerea omenească. Ea îţi este întărire. Ea îţi este pavăză.
Rugăciunea te înalţă din toată mizeria și deznădejdea. Prin rugăciune inima ta se umple de Dumnezeu. Rugăciunea e hrana sufletului, e mireasmă plăcută în fața lui Dumnezeu.
"În anii durerii am învăţat să mă rog"
Din fiece lucru e bine să vezi ce îţi este de folos. Suferinţa salvatoare…
"Cine va răbda până la sfârşit acela se va mântui"
Fie ca suferinţa să vă ducă pe calea rugăciunii, ca împreună cu Domnul să vieţuiţi!
Ana Maria
Draga mea Ana Maria
Mulţumesc mult pentru aceste gânduri născute din durerea sufletului tău. Le împărtăşesc cu mult drag și încredere prietenilor noştri de pe site pentru că ştiu câtă împotrivire e în firea noastră la durere. Și este pentru că durerea nu e firească, nu e proprie firii aşa cum a creat-o Dumnezeu. Ea e rodul căderii omului și darul lui Dumnezeu ca remediu împotriva autodistrugerii și a morţii aduse de plăcerea păcatului. Prima lucrare a păcatului în om a fost căderea plăcerii, mutarea ei din organul iniţial: adâncul minții, duhul omului, în organele sensibilităţii senzoriale. Acestea fuseseră create de Dumnezeu ca să preia, să primească darul plăcerii de sus și să cunoască prin ea bunătatea și frumuseţea lumii create de Dumnezeu pentru desfătarea omului. Lumea era ospăţul iubirii lui Dumnezeu, era, cum spune un Părinte, iubirea lui Dumnezeu făcută mâncare și mângâiere euharistice pentru om.
Plăcerea căzută îl transformă pe om în consumator al bunurilor create, care, fără Binecuvântarea și Prezența Creatorului nu au viaţă în ele și duc la moarte. Mai mult, cel ce se hrănește astfel va duce o existență vegetală sau animală oferindu-și dimensiunea spirituală doar duhurilor întunericului și minciunii.
Eu cunosc durerea unei astfel de existențe din propria-mi experienţă și mulţumesc durerii și deznădejdii care m-au scos din ea și m-au împins în braţele iubitoare ale lui Dumnezeu. De acolo vă chem acum pe fiecare și pe toţi care tânjiţi după bucurie, pace, odihnă...
Învăţaţi să vă împrieteniţi cu durerea, să-i ascultaţi glasul tainic și s-o faceţi cruce dătătoare de viaţă cu mila lui Dumnezeu Care nu ne părăseşte nici o clipă, orice am face noi.
Cu drag și preţuire,
M. Siluana