Viața este rememorarea Genezei - facerii lumii. Fiecare din noi rememorăm cele șapte zile ale facerii lumii. Și „dimensiunile” acestor zile sunt specifice fiecăruia în parte. Dar toți trebuie să parcurgem cele „șapte zile ale vieții”, până la odihna în veșnicie - rodul propriei vieți. Unirea cu Dumnezeu este „a șaptea zi”, odihna în împlinirea vieții proprii.

Moștenirea familiei este „codul nostru genetic”, pe care apoi fiecare trebuie să-l transpună în propria desfășurare și împlinire.

Fiecare dintre noi avem „destinul memoriilor” familiei noastre din care ne naștem. Nu este propriu-zis o predestinare, ci este „zestrea” ființei noastre proprii. Noi ne speriem că moștenim „păcatele” părinților noștri, dar trebuie să înțelegem că, în primul rând, moștenim darurile divine și darurile vieții create depline, fiecare având destinul mesianic de a răstigni păcatele părinților și de a reînvia puritatea paternă și maternă. Noi nu suntem condamnații păcatelor părinților, ci eroii mântuitori ai propriilor familii.

Vai și amar când se va pierde și ultima sacralitate a lumii, care este familia. Va fi cu adevărat sfârșitul lumii.

Și părinții și copiii au destinul divin de a fi următorii Mântuitorului lumii, ai lui Hristos, Modelul destinului vieții noastre. Fără destinul mesianic al fiecăruia dintre noi, viața își pierde atât frumusețea, cât și menirea sacră.

Avva Ghelasie Gheorghe, Taina Filiației