partea VII

Versiune tiparTrimite unui prieten

VII

Sunt foarte supărată că nu-i mai pot duce pe copii la Sfânta Biserică şi nu mai vor să postească. Ce să fac pentru ei?

- Să vă duceţi, să-i duceţi pe pomelnic şi să postiţi pentru ei şi să credeţi că ei se vor întoarce la Biserică atunci când vor fi liberi. Acum ei au intrat într-o etapă în care nu mai cred ce spune bunica. Dar va veni o vreme când vor descoperi că tot ce a zis bunica este adevărat. Cunosc oameni în penitenciar care atunci când au intrat acolo …să ferească Dumnezeu pe toată lumea să intre, n-o să se întâmple, cu rugăciunile dumneavoastă nu se duc acolo, n-ajung, dar dacă ar fi să ajungă…am văzut un om mare cât un munte, şi mi-a zis: "Măicuţă, eu când am intrat aici, nu ştiam decât "Îngerelul", şi să vedeţi aşa un om mare care zice "Înger, Îngeraşul meu", dar dacă atâta ştia…mi-a spus:"M-a învăţat pe mine mamaia când eram mic". Mamaia aceea l-a scăpat. Omul ăsta s-a spovedit, omul ăsta s-a întors la Dumnezeu, omul ăsta va intra în rai. Nu ştim, să nu deznădăjduim, noi să nu-i părăsim şi să-i ducem noi la Dumnezeu, şi atunci ei sunt în siguranţă, pentru că atunci când se vor lovi pe cale şi vor simţi durerea, vor şti să se întoarcă acolo unde îi dusese mamaia când erau mici.

- Maică, mă cert des cu mama mea şi de multe ori, fără să vreau, vorbesc urât. Îmi pare foarte rău şi ce pot face ca să-mi pot stăpâni nervii şi să nu mai vorbesc urât pentru că ştiu că nu e bine?

- Da. Sunt două lucruri diferite. Una este mânia şi a doua vorbitul urât. Domnul, care ştie cât suntem noi de fioroşi şi de mânioşi, zice: "Mâniaţi-vă dar nu greşiţi". Şi, atunci, să nu ne concentram întâi pe a nu ne mânia, ci să ne concentrăm întâi puterea pe a nu vorbi urât. Ca să nu vorbim urât la mânie trebuie să facem exerciţii de vorbit frumos când nu suntem mânioşi. O bătrânică s-a lăsat de drăcuit făcând aşa: când nu era mânioasă zicea: "Doamne miluieşte! Maica Domnului, miluieşte!Doamne miluieşte! Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătoasa!" Şi apoi, când se mânia, drăcuia, că nu putea să se abţină! Şi s-a trezit într-o zi că în loc de "Luate-ar aşa", a zis "Doamne miluieşte!" Iar instructorul cu care eu am făcut şcoala de şoferi înjura ca un şofer. Şi, la un moment dat, eu am zis, măicuţă fiind, am luat mâinele de pe volan şi am spus: "Vă rog să nu mai înjuraţi! Şi el zice: "Nu mai înjur, dar ţineţi mainile pe volan!" Şi pe urma îmi zice: "Şi eu ce să fac când ăsta mă înfurie? Ia uitaţi ce face!" "Să-i spui: Să te miluiască Dumnezeu!". Bine, îl înfurie unul, şi îi zice: "Bă, să te miluiască Dumnezeu!" Şi a zis pe tonul ăsta un an sau doi. Ne-am întâlnit după doi ani la policlinică, la noi, şi a zis: "Măicuţă, toată lumea mă ştie, că eu sunt ăla care mă rog pentru ei! (Râsete). Aşa. Se poate. Deci, să ne exprimăm mânia într-un fel care nu e greşit. Dar diavolul ne dă această dorinţă de a ne face dreptate, de a lovi, că nouă ni se pare că dacă nu lovim răul, el nu se schimbă. Dar noi nu-l lovim când îl strigăm pe numele lui. Învăţăm greu lecţia aceasta, şi numai rugăciunea, numai cuvântul bun spus la vreme de pace, ne ajută şi spovedania deasă, şi dimineaţa: "Pune, Doamne, strajă gurii mele şi uşă de îngrădire împrejurul buzelor mele!", şi Dumnezeu va lucra; altă metodă nu cunosc, pe mine m-a ajutat.

A consemnat Ioan BUTIURC