Pierderea autocontrolului, un semn clar de instalare a dependenţei

Versiune tiparTrimite unui prieten

Pierderea autocontrolului, un semn clar de instalare a dependenţei

„Pierderea autocontrolului" înseamnă pierderea unei capacităţi de care dispune în mod normal fiecare om, anume aceea de a regla cu ajutorul propriei voinţe consumul de băutură şi hrană. Cu alte cuvinte: omul poate înceta să mănânce sau să bea, când aceasta i se pare necesar. Pentru noi, aşa ceva este atât de normal, încât nici nu mai e nevoie să amintim. Chiar şi oaspetele invitat la o nuntă, care a postit o zi pentru a se pregăti pentru festin, refuză politicos după patru sau cinci porţii de carne, următoarele oferte. El vrea să mai poată mânca şi din desert. Sau poate se teme că ar putea să aibă dureri de stomac sau să ia în greutate. Şi aceasta deşi nu există vreo incapacitate absolută să mănânce încă alte fripturi, în schimbul unei sume considerabile drept recompensă, oaspetele ar reuşi să o facă. Dacă el are posibilitatea de a mânca în continuare şi totuşi refuză, aceasta indică o capacitate de autocontrol intactă.
Şi tocmai această „capacitate de frânare" o pierde alcoolicul ca urmare a con­sumului de drog. Pentru el, pierderea controlului înseamnă acum incapacitatea de a coordona cu ajutorul voinţei şi al raţiunii consumul de alcool. De îndată ce o cantitate mică de alcool, aşa-numita doză minimală, ajunge în corpul său, apare o dorinţă irezistibilă pentru mai mult alcool. El simte o nevoie fizică stringentă. Deoarece procesul care a dus la pierderea autocontrolului nu mai este reversibil, alcoolicul, care vrea să se vindece, are numai o posibilitate: aceea de a renunţa la alcool sub orice formă şi pentru totdeauna.

Recidiva în timpul unui tratament

Un alcoolic avea deja în urma lui şapte ani de abstinenţă când medicul de familie i-a recomandat să urmeze un tratament pentru problemele pe care le avea cu inima. El a plecat în staţiunea recomandată, purtând desigur la reverul hainei însemnul cu crucea albastră. Medicului de acolo i-a comunicat de la început, chiar cu ocazia prezentării, că el, ca purtător al crucii albastre, nu mai pune în gură nici o picătură de alcool. „Bine", a răspuns acesta, „mâine dimineaţă o să discutăm detaliile curei dumneavoastră". În această discuţie, medicul i-a expli­cat că, în cadrul tratamentului, pacientul urmează să bea un pahar de vin roşu dimineaţa şi un pahar de spumos seara. La obiecţia plină de mirare a pacientului că el, ca purtător al crucii albastre, are obligaţia de a trăi în abstinenţă, doctorul i-a răspuns: „Da, ştiu asta, foarte bine. Nu aveţi voie să beţi alcool, cu excepţia prescripţiilor medicale şi a împărtăşaniei. Ceea ce tocmai am discutat cu dumnea­voastră este o prescripţie medicală. Aşa că beţi!" Cu aceasta, omul nostru, căruia i-a fost ruşine să povestească despre tratamentul de dezalcoolizare prin care tre­cuse, a fost dezarmat. A urmat întocmai prescripţia medicală. Săptămânile au trecut. Stabilise deja cu soţia data şi ora întoarcerii acasă. Soţia lui merse la gară să-l întâmpine, dar în zadar. Soţul ei nu era. Întrebând la staţiune, soţia află că acesta îşi întrerupsese cura deja după trei săptămâni, motivând că un deces în familie îl obligă să plece imediat acasă. Ca printr-o minune, soţia, înspăimântată de moarte, a primit chiar în aceeaşi zi un telefon de la un cunoscut că l-a văzut pe soţul ei, într-o stare de completă degradare, într-o gară dintr-un oraş oare­care. Soţia porni imediat cu maşina la drum. Şi, într-adevăr, şi-a găsit soţul. Era foarte beat şi într-o stare care nu mai permitea recunoaşterea distinsului oaspete din staţiunea de tratament. Pe de altă parte, nu se produseseră daune serioase; după câteva zile de boală, el a putut să-şi reia munca. De mulţi ani trăieşte din nou fără alcool.
Şi berea nutritivă conţine alcool.
La Nelu totul a început inofensiv. După mai mulţi ani de abstinenţă, soacra lui, care îl preţuia mult, i-a spus: „Nelule, bea nişte bere nutritivă. Arăţi aşa de rău. Ar trebui să te mai întremezi." La răspunsul lui că aşa ceva i-ar fi dăunător, ea a obiectat: „În nici un caz. Berea nutritivă se recomandă şi mamelor care alăptează. Şi, de altfel, nu are deloc alcool." Nelu medită şi i se păru că soacra are dreptate, într-adevăr, în ultimul timp nu se simţise bine. Dacă putea să rezolve lucrurile cu bere, de ce să nu folosească acest mijloc? Şi-a făcut rost de băutura întăritoare şi vreme de patru săptămâni a golit în fiecare zi câte o sticlă. Nu a simţit efecte secundare - sau asta era doar o amăgire? După aceste patru săptămâni, un nou coleg de serviciu, care nu ştia că Nelu în principiu nu bea, făcu cinste cu ocazia angajării. În timp ce ceilalţi colegi îi ofereau lui Nelu în asemenea ocazii o sticlă de suc, de data aceasta a primit una de bere. Dacă 20 de sticle de bere nutritivă nu i-au făcut nici un rău, s-ar putea ca o singură sticlă să-i dăuneze ? Nelu s-a ghemuit pe podea în spatele mesei de lucru şi a golit sticla încet-încet, înghiţitură cu înghiţitură. Apoi s-a întâmplat ceva ciudat. „O puternică poftă m-a cuprins" a povestit el mai târziu. „A căpătat din nou putere asupra mea. Curând, nu mai eram în stare să îi opun vreo rezistenţă. Vreo două ore am răbdat, apoi, sub un pretext oarecare, am plecat de la lucru. M-am instalat în cel mai apropiat birt. Nu mai ştiu câte sticle de bere am băut şi nici cum am ajuns acasă. Din acel moment am alunecat în jos atât de repede, cum nu aş fi crezut niciodată că e posibil. După scurt timp eram într-o situaţie mai proastă decât vreodată înainte.

Perioadele de abstinenţă nu sunt un alibi

Adeseori, alcoolicii cred că e vorba de dependenţă doar în cazul beţiei de durată, la persoane care beau zi şi noapte, fără a fi capabile să facă vreo pauză. O perioadă mai lungă de abstinenţă este considerată de ei drept dovadă că boala nu s-a instalat încă. Aceasta nu e adevărat. E perfect posibil ca alcoolicul să aibă anumite perioade de abstinenţă, poate chiar de câteva luni; dar, din faza a treia, el nu mai poate bea moderat. Cerinţa lui de a bea durează până când e prea beat sau îi e prea rău ca să mai poată consuma alcool. Intoxicaţia alcoolică acută a atins atunci asemenea dimensiuni, încât el a devenit incapabil să mai bea. După revenirea din beţie, nu pierderea controlului, adică o cerinţă fizică, este cea care conduce din nou, după câteva zile sau săptămâni, la băutul excesiv. De regulă, noul consum de alcool este iniţiat de incapacitatea de a rezolva conflictul, deci pe baza dificultăţilor psihice, uneori însă numai printr-o ocazie socială.
„Alcoolicul de tip delta", care se simte obligat în permanenţă să consume can­tităţi relativ mici de alcool pentru a menţine un anumit nivel al alcoolemiei, poate fi recunoscut ca alcoolic prin simptomele de sevraj ce apar în timpul abstinenţei.

Cine vrea să rămână abstinent trebuie să fie un bărbat adevărat

„Eram în gara din oraşul M.", a povestit Carol, fost pacient al unei clinici de recuperare pentru alcoolici, care a trăit doi ani în abstinenţă. „Tocmai aşteptam pe o mătuşă de-a soţiei mele pe care urma să o întâmpin şi să o duc acasă. Dintr-o dată, cineva venind din spate m-a bătut pe umăr şi -a strigat: 'E posibil, Carol, să fii tu?' M-am întors mirat. Vocea mi se părea totuşi cunoscută. Într-adevăr, în faţa mea se afla fostul comandant de companie, pe care nu îl mai văzusem de mulţi ani. Bineînţeles că ne-am bucurat! Şi ce multe aveam să ne povestim! Ne-am dus împreună la restaurantul gării şi, înainte să-mi dau seama, aveam în faţa mea un pahar cu tărie. Am încercat să explic că nu mai beau deloc alcool. Dar cel din faţa mea nu m-a luat în serios. M-a întrerupt şi mi-a spus: 'Ei, pe vremuri nu erai un fricos, ci un flăcău adevărat. Ce rău poate să-ţi facă un păhărel? Nimeni nu crede aşa ceva.' La asta n-am mai avut nimic de spus şi nici nu voiam să-l mai contrazic."
Mai târziu, după ce Carol a străbătut din nou toate abisurile existenţei de alcoolic, pierzându-şi şi soţia din această cauză, el ne-a asigurat încă odată că decizia sa pentru abstinenţă era foarte clară. Cu siguranţă, nu voia să mai bea. Dar, în opinia lui, să spună nu în situaţia aceasta ar fi însemnat să i se ceară prea mult. Ce ar fi gândit despre el fostul şef? Avea dreptate Carol cu acest argument? Nu s-ar fi putut ca partenerul lui de discuţie să-l fi respectat şi mai mult decât înainte, dacă acesta nu ar fi fost laş, ci ar fi povestit cu curaj şi sinceritate despre trecutul său mai recent?

[extras din Eberhart Rieth, Alcoolismul, o boală]
Restul cărții aici:
http://www.scribd.com/doc/29892161/Eberhard-Rieth-Alcoolismul-o-Boala