Paraclisul Sfântului Mare MUCENIC GHEORGHE
-prezentare carte-
Paraclisul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, în variantă cântată, a apărut la Bucureşti, 2006, la Editura Amurg sentimental, sub directa coordonare a scriitorului Ion Machidon; editura primă fiind editată de Chilia Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, din Sfântul Munte Athos.
În cultul creştin ortodox, înaintea oficierii Sfintei Liturghii, după cântările obişnuite de la Utrenie, cântări aduse cinstirii Preasfintei noastre Fecioare Maria şi citirea Psalmului 142 rugăciune de adâncă smerenie adusă lui Dumnezeu, preotul iese din Sfântul Altar cu cădelniţa, scopul fiind tămâierea naosului şi pronaosului, pregătind astfel Biserica în vederea începerii slujbei; la sărbătorirea unor sfinţi recunoscuţi ca făcători de minuni, se citeşte în mijlocul bisericii, în naos, Paraclisul Sfântului ca atare, după ce un creştin evlavios rosteşte rugăciunea lui David, Psalmul 50: „Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta şi după mulţimea îndurărilor Tale, şterge fărădelegea mea…, psalm care încununează această primă parte a Utreniei.
Aşadar, Paraclisul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, începe mai întâi cu un tropar dedicat Sfântului, apoi o rugăciune închinată Maicii Domnului, considerată a fi mai presus decât toţi sfinţii, după care urmează icosul de slavă dinaintea fiecărui tropar: Niciodată nu vom tăcea, de Dumnezeu Născătoare, a vesti puterile tale noi, nevrednicii. (…)De la tine, Stăpână, nu ne vom depărta, că pe robii tăi pururi izbăveşti din toate nevoile ta.. În toată această perioadă creştinii, îngenuncheaţi, într-o linişte şi smerenie totală, se închină; cei mai bătrâni făcând metanii.
Pripeala sau troparul mic, ce urmează apoi este închinat Sfântului Mare Mucenic Gheorghe: sfinte al lui Dumnezeu roagă-te pentru noi! Şi este citit-cântat de preotul sau diaconul care citeşte din Paraclis sau Ceaslov, fiind urmat apoi de corul cântăreţilor.
Urmează Canonul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe; întrerupt din când în când de Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Amin, sunt prezentate, prin cântări citite, fragmente de câte cinci condac-uri sau icos-uri, urmate apoi iarăşi de troparul: Sfinte al lui Dumnezeu roagă-te pentru noi.
Cântarea bisericească din cadrul Utreniei numită şi polileu, are semnificaţie de rugăciune prin care se cere milă şi milostenie, rugăciunile adresate sfinţilor având drept scop mijlocirea acestora pe lângă Maica Domnului să intervină cerând clemenţă şi iertarea Fiului său, Mântuitorul Iisus Hristos, să apere comunitatea de secetă sau ploaie prea multă, de cutremur sau boală în masă, de războiul lăuntric dintre noi, de suferinţa sufletului unui creştin şi mântuirea sa etc.
Despre viaţa Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, aflăm din Vieţile Sfinţilor, din luna aprilie a fiecărui an, ziua 23, cu însemnarea: Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă. Pentru cei cărora citirea Paraclisului le este mai grea de înţeles, textul fiind oarecum prescurtat şi incifrat, citind viaţa sfântului poate percepe şi înţelege de ce unii oameni, încă din timpul vieţii, primind darul Duhului Sfânt, se bucură de anumite favoruri inexplicabile cum sunt: darul înaintei vederi, previn anumite evenimente apropiate, cataclisme, moartea unor personalităţi, vindecare de boli, ei fiind fideli urmaşi ai lui Hristos, consideraţi nu de puţine ori nebuni sau bolnavi psihic. Cu toate acestea, sfinţii nu s-au lepădat de învăţătura hristică şi, indiferent de suferinţele şi bolile prin care au trecut, s-au vindecat, vindecând la rându-le, sufletul şi trupul oamenilor. Şi propovăduind, cu smerită înflăcărare Cuvântul Domnului.
Pentru a fi înţeleasă viaţa acestui sfânt şi de ce i se aduce laudă şi cinstire, prezentăm mai jos, în rezumat, viaţa Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, preluată din Vieţile Sfinţilor:
Sfântul Mucenic Gheorghe sau "purtătorul de biruinţă" este unul dintre cei mai sărbătoriţi şi îndrăgiţi sfinţi, atât de comunitatea creştină din Răsărit cât şi din Apus. Prăznuit în fiecare an la 23 aprilie, Sf.Gheorghe reprezintă simbolul bărbăţiei şi al jertfei pentru Hristos. S-a născut în Capadochia, într-o familie creştină, soarta voind ca din pruncie să rămână orfan, motiv pentru care se mută împreună cu mama sa în Palestina, unde aveau o moştenire dinspre mamă. În perioada anilor 284-305, pe vremea împăratului Diocleţian, se înrolează în armata romană, distingându-se prin vitejie şi fiind ridicat la rangul de ofiţer în garda imperială. În urma Edictului dat de Diocleţian(303), de persecutarea creştinilor, având drept scop ştergerea numelor lor, ofiţerul Gheorghe, văzând cruzimea cu care erau persecutaţi, în fond fără nici o vină, se prezintă de bună voie în faţa împăratului, mărturisindu-şi deschis credinţa în Hristos.
Uimit de curajul acestuia, împăratul ordonă întemniţarea ofiţerului şi pentru a-i sări din minte ideile "nou asimilate" este supus la toate torturile posibile, chinuit pe lespezi de piatră şi punându-i-se mari greutăţi din piatră pe piept, în picioare încălţare cu piroane, este bătut cu vine de bou şi aruncat în groapa cu var. Cum nu se leapădă de credinţă, acceptând toate aceste suferinţe din dragoste pentru Hristos, multă din lumea adunată să asiste la aceste torturi se converteşte la creştinism printre care, chiar soţia lui Diocleţian, Alexandra. Aceasta este la rândul ei supusă la martiriu şi decapitată. Sfântul Gheorghe este condamnat la moarte prin decapitare în ziua de 23 aprilie a anului 303, murind ca un mucenic pentru credinţa creştină şi dragoste pentru Mântuitorul Hristos.
În iconografie acest sfânt este înfăţişat călare, ucigând balaurul cu suliţa, expresie plastică a unei legende potrivit căreia, una din minunile săvârşite de el, este uciderea balaurului; ajutând pe toţi cei aflaţi în primejdie prin rugăciunile sale fierbinţi către Mântuitor, sunt salvaţi de boală sau comunitatea este salvată de la înec. Ori ciumă. Aşadar, nu departe de cetatea Lidiei unde fusese îngropat Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, era un lac mare, în care îşi găsise sălaş un balaur mare, care îi ucidea pe oameni şi-i mânca. Mergând ei la împăratul timpului să ceară ajutor în vederea uciderii înfricoşătoarei fiare, împăratul le spuse că, în urma descoperirii ce aveau să i-o facă zeii, le va răspunde. Până atunci trebuiau să-şi jertfească fiecare familie un fecior sau o fiică, după rânduiala sfatului bătrânilor, până vor înconjura cetatea şi vor ajunge şi ca familia împăratului. Având o singură fiică, împăratul o jertfi, pentru bunăstarea comunităţii, dar nu o închină balaurului, ci împodobind-o ca de nuntă o jertfi zeilor. Dumnezeu, prin purtarea sa de grijă, face ca cel ce voieşte să mântuiască întreaga cetate şi să o izbăvească de la pierzania trupească şi sufletească şi, trimite pe ostaşul său împărătesc, care nu era altul decât Sfântul Mare Mucenic Gheorghe. Văzând-o pe fecioară şi ştiind care era rostul şederii ei acolo, îi spune că el este trimisul Domnului şi va izbăvi cetatea de balaur. Şi într-adevăr, când ieşi din apă balaurul, făcând semnul Sfintei Cruci, Mucenicul se repezi cu suliţa asupra acestuia, lovindu-l în gâtlej şi culcându-l la picioarele calului. După care poruncise fetei să lege balaurul cu brâul şi să meargă în cetate, ducând după ea namila aceea mare acum mai blândă ca un câine.
Minunea aceasta şi salvarea cetăţii de la moartea sufletelor a făcut ca poporul să creadă în Hristos şi să primească Sfântul Botez. (Din "VIEŢILE SFINŢILOR", vol IV)
Spre deosebire de eroii din literatura clasică şi biblică care ucid şarpele sau balaurul pentru a salva fiica împăratului aflată în primejdie şi se căsătoreşte cu ea, primind jumătate din împărăţie, Sfântul Gheorghe, urmaş al lui Iisus Hristos, ucigând balaurul, salvează comunitatea de atrocităţile săvârşite de acesta, balaurul simbolizând răul, urâtul, lăcomia, perfidia. Pe de altă parte, prin lepădarea propriei pieli sau tăierea unuia din cele şapte capete, balaurul sau şarpele, simbolizează autogenerarea; având puterea de a se vindeca şi relua viaţa de la început. Nici dacă îi este ruptă coada, aceasta nu încetează a se zbate până la asfinţitul soarelui.
Aşadar, aşa cum pământul îmbracă primăvara haină nouă, spunând adio plapumei groase din timpul iernii, şarpele lasă trecutul în urmă având puterea, şiretenia şi înţelepciunea de a o lua de la capăt, dar sub alte forme de viaţă. Lupta dintre bine şi rău, în cazul nostru, Sfântul Gheorghe săvârşeşte multe minuni pe pământ, ucigând şi balaurul care scapă lumea de multele ispite şi de rătăcire, dar nu cu de la sine putere: credinţa neştirbită în Dumnezeu, dragostea pentru semenii săi şi nu în ultimul rând rugăciunea îi sunt aproape de suflet, un crez la care nu va renunţa nici chiar când este supus la martiriu şi decapitat din porunca împăratului.
Multele minuni din timpul vieţii dar şi după moartea acestui sfânt au făcut aşadar, să se adune pelerinii la mormântul sau moaştele sale; acolo, în urma rugăciunilor făcute le-au fost salvate sufletele, s-au însănătoşit devenind, la rându-le mucenici. Şi multe alte minuni care în Cântarea 1, glasul al 8-lea spune: Locaş Făcătorului ajungând, pe cei ce se închină la icoana ta cu evlavie, arată-i sălaşuri ale Duhului, Fericite Gheorghe. Sau: La ajutorul tău cel preaputernic alergăm, Mucenice, degrabă cerându-ţi să ne izbăveşti de boli şi nevoi prin rugăciunile tale.
Paraclisul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe continuă cu citirea din Sfânta Evanghelie (Ioan 15,17- 16,2); această Sfântă Evanghelie s-a citit şi la una din întâlnirile ecumenice din ianuarie, după 2002 ce îndeamnă la iubirea celui ce te prigoneşte, de vrei să-i urmezi lui Hristos. Împărţită în trei părţi: lumea, ca univers al creaţiei lui Dumnezeu; lumea, ca mulţime de oameni creaţi de Dumnezei şi lumea, ca sistem de civilizaţie, Epistola lui Ioan defineşte raporturile existente între oameni, dintre om şi Dumnezeu, dintre Balaur sau satana şi om şi raportul dintre creştin şi lume. Pentru că în lume, creştinul nu mai este din lume; fiind scos din lume, el trăieşte în lume doar trupeşte; sufleteşte însă, este rupt din lume, alcătuind o altă lume, distinctă, renegată de cei obişnuiţi; mereu însă în calea ispitelor, reuşind să fugă din calea acestora; creştinul este invidiat, nefiind la fel cu ceilalţi: Dacă vă urăşte lumea, ştiţi că pe Mine M-a urât înaintea voastră; ura făcând parte din obişnuitul concepţiei oamenilor, caracteristică pe care Biserica o întâmpină cu dragostea: Cine nu iubeşte pe fratele său, rămâne în moarte (…) dar dacă au păzit Cuvântul Meu şi pe al vostru îl vor păzi (Ioan 15,20)
Pentru a ajunge la mântuirea sufletului, aşadar, adică la graţiile dumnezeieşti, primind pecetea Duhului Sfânt, trebuie mai întâi să obţinem iertarea; prin rugăciunea la Sfinţi şi la Preacurata Fecioară Maria, să mijlocească pentru noi, să ne izbăvească de boala sufletească şi trupească. De acest dar s-a bucurat sfântul Mare Mucenic Gheorghe, înfruntând multă obedienţă din cauza credinţei în Iisus Hristos şi lepădând deşertăciunea vieţii lumeşti, alege cinstea îndurând patimile care i-au tulburat uneori sufletul dar a mers în tăria credinţei Treimii. Podobia sau veche melodie bisericească greacă este intonată pe note grave, prin care corul şi credincioşii aduc Slavă Mântuitorului Iisus Hristos şi cinste Preasfintei sale Maici, Fecioara Maria.
Partea a două a volumului cuprinde Acatistul Sfântului Mucenic Gheorghe purtătorul de biruinţă; troparul cu care începe Acatistul, aduce laudă Sf. Mare Mucenic Gheorghe, după care începe cu condacele şi icoasele, „Multnevoitorului lui Hristos” prin care, mai amplu, este prezentată viaţa mucenicului, cu repetarea cuvântului Bucură-te, spre luarea aminte a celor ce citesc sau ascultă: Bucură-te, începătorule de nevoinţă al lui Hristos prea alesule;/ Bucură-te înger întrupat, care covârşeşte pe cei muritori;/ (…) Bucură-te adevărată lucrare a darului/ Bucură-te curată nelucrare a firii; etc.
Lecturând mai departe Acatistul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, aflăm că Dumnezeu nu se uită la chip, ci la sufletul omului, că nu-şi alege sfinţii dintr-o regiune anume sau funcţie de vârstă, ci pe aceea care sunt statornici în credinţă şi pătimesc cu bărbăţie chinurile sufleteşti sau ale aproapelui. Lovit de sabia cu două tăişuri, nu se frânge în două…, ci mai vârtos în credinţă rămâne/ (…) dobândind împărăţia cerurilor.
După încheierea Condacului al 13-lea, este prezentat un scurt istoric al Chiliei „Sfântul Gheorghe”, Colciu, de lângă marea Mănăstire Vatopedi, unde pelerinii vin şi în zilele noastre, stareţ fiind Părintele Dionisie Ignat. Aici, avem bucuria de a afla alte şi alte minuni săvârşite de maica Domnului şi Sf. Mare Mucenic Gheorghe cu un boier turc care a fost izbăvit chiar pe locul prezentei biserici ridicate, spre sfârşitul secolului al XIX-lea la Sfântul Munte având loc o mare reînviere spirituală.
Continuată cu câteva date bibliografice ale părintelui stareţ Dionisie Ignat, aflăm cu bucurie, că este fiu al Moldovei, născut în comuna Vorniceni, judeţul Botoşani, dintr-o familie de agricultori cu opt copii; cunoscând din copilărie suferinţele sufleteşti şi trupeşti, prin moartea tatălui, la 17 ani, după un pelerinaj la Sfântul Munte, intră în monahie, astăzi, prin mila Domnului, la 77 de ani, fiind duhovnic şi mângâietor de suflete. Nu întâmplător, pelerinii care păşesc pragul acestei chilii, împărtăşindu-se cu adevărata hrană pentru suflet, conform tradiţiei ortodoxe, se întorc acasă cu răspunsurile primite ca urmare a frământărilor şi problemele cu care se confruntă, mărturisindu-l pe Hristos şi luând ca jug şi medicament blândeţea, răbdarea, smerenia şi trecerea cu vederea la faptele celorlalţi, ei ştiind că harul Duhului Sfânt nu coboară peste cei ce nu sunt tari în credinţă. Şi izbăvitori prin iubire. Aşa ne să ajute Dumnezeu !