Carmen Nicoleta
Azi mã înnoiesc în apa iubirii.
Azi mã hrãnesc cu pâinea fericirii.
Azi mã îmbrac în haina luminii.
Şi mã întorc la calea întâlnirii
Cu Domnul, în tainica poveste
Dintre mine şi Tine
Azi mã bucur de a Ta iubire.
Şi toate sunt cuprinse de uimire.
De iubirea, mila şi de pacea Ta
Azi vreau sã uit pricinile durerii,
Pãcatului sã nu-i mai dau satisfacţia cãderii.
Azi inima sã fie lumânare aprinsã
De cârtire, şi de rãutate neatinsã.
Doar dorul sã-mi cânte-n toamne:
Iubite-voi Doamne!
Ce grele sunt pleoapele de minuni,
Ce lin se împletesc în suflet cununi
De pace, de finã armonie, de poezie,
Şi sufletul mi-e plin de euforie
De a Ta nemasurată darnicie!
Fã-mi Doamne sufletul luntre
Sã trec marea de ispite mai iute.
Şopteşte-mi iar cât mã iubeşti,
Ca inima sã fie vas ales
Sã îmi fie mereu bine,
Sã nu mã departez de Tine.
Nici cãt o şoaptã, nici cãt un gând,
Nici cât clipirea unei frunze-n vânt.
Dorul meu de purpurã şi azur
Cântã-mi neostenit în amurg
De Tine cel ce m-ai iubit
Şi cu drag mai îngrijit
Ca pe o floare preţioasã
Ca pe o magnolie frumoasâ
Tu mi-ai ţinut fruntea însângeratã
Când era în cioburi de stele rãnitã.
Tu ai pansat rana
De patimi fãcutã.
Cu tainele Tale adus-ai iar
În mine vise de cleştar
A înflorit iar viţa de vie
Şi mã bucurã peste fire
Ce bine îmi e cu Tine!
Azi viaţa mea e de înţelesuri pline.
Azi calea-mi cu flori ai împodobit-o
Azi de mânã cu Tine iar am pornit-o.
Azi cântã în mine psalmi de iubire.