Mama... cum mai eșți?
Oare-acum te odihneșți
Întru Domnul, și-L priveșți,
Sau tot mai lupți că să răzbeșți?

Așa ai fost tu toată viața,
O luptătoare ce nu și-a pierdut credința,
Dar ai obosit, te simt și știu
Cât ai luptat, și prin cât rău

Ai trecut tu, mama mea,
Luptând pentru casa ce se zguduia.
Mi-e greu să-ți spun, dar trebuie -
N-ai fost perfectă că femeie...

Ai mai și greșit, și m-ai rănit,
Cu rănile tale m-ai înțelenit,
Căci toate câte mi-ai spus
M-au împovărat, aproape m-au răpus...

Așa e, mama, ai fost rănită, neiubită,
Și de-aici mereu nemulțumită,
Dar ce vină am avut eu
Că tu nu te-ai înțeles cu tatăl meu?

Așa e, mama, ai fost bolnavă,
Și starea ți-a fost foarte gravă,
Și m-am temut așa de tare
C-o să te pierd în astă încercare...

Eram așa nepregătită și prea mică,
Dar Slavă Domnului c-ai fost puternică
Și ai luptat cu boala până la sfârșit,
Și iată, Sfinții te-au tămăduit!

Oare mai are acum rost
Să vorbim despre ce n-a fost
Așa cum aveam nevoie?
Ah, cât ți-aș fi împărtășit ție

Talentul ce sălășluia în mine
Dacă tu n-ai fi negat cu tărie
Că muzica îmi era darul
Care mă făcea cine sunt, artistul

Care azi se-arată-n poezie -
O, mamă, cât ai rănit în mine!
Cu presiunea de la școală,
Cu frică exagerată de vreo boală...

Și în mine, ceva, mă tem să zic
Că rănindu-mă tu, aproape a murit -
Puterea de a exprima ce simt
Și ce am nevoie, oh cât am ignorat și m-am mințit

Că pot să fiu așa ca tine,
Uneori neîngrijită, să mă văd pe mine
Neimportantă, chiar urâtă...
Tu, mama, n-aveai timp de tine, ci numai de luptă!

Căci așa ai fost tu, mama mea -
O luptătoare ce uneori uita
Ce înseamnă să te-opreșți
Și să simți cu Domnul, în tine, tot ceea ce trăieșți.

Așa am funcționat și eu,
Până L-am aflat pe Dumnezeu,
Dar El m-a aflat pe mine,
Și m-a iubit mai mult ca tine!

Și mai sănătos, cu-adevărat,
Dar nici iubirea ta n-a fost păcat,
Doar că, uneori când iubeșți,
Și pe tine, și pe cel iubit ajungi să îi răneșți...

Nu spune nimic, știu!
N-ai vrut să-mi faci vreodată rău...
Dar și acum mai simt în glas și-n piept
Durere, și mă lupt...că să te iert.

Lupta ta a fost cu bolile,
Lupta mea este cu rănile,
Dar îți mulțumesc că mi-ai dat pildă
De luptătoare nebiruită!

Ar fi multe încă de spus,
Dar nu mai simt să-ți scriu nimic în plus...
Căci tu nu te vei opri,
Nici dacă această poezie-o vei citi.

Tu lupți și atât,
Dar în viață mai e mult mai mult,
Când suntem în tăcere,
Unde ne dă Domnul mângâiere.

Să tăcem, mama mea mult obosită,
Îți aduc eu, fiica ta cea mult iubită,
Și apreciez cât ai făcut
Pentru mine, și c-ai recunoscut

Că ai greșit
Și m-ai rănit.
Doamne, ajută-mă s-o iert,
Alină Tu durerea-mi cea din piept.