Sunt un pocal
Plin de mine însămi.
Sunt un trup făcut din
Carne,
Sânge
Şi apă.
Materie lichidă şi solidă.
Materie de gând,
Cocă de rugă nedospită.
Târându-mă peste pământ,
Trupul mi se frânge
În zeci, sute de dumicaţi
Pe care vulturii înfometaţi
Îi pândesc spre mâncare.
Tu te apropii, strângi firmiturile patimilor mele,
Bucăţi întregi de trup
Rupte, zdrobite, sfâşiate şi împrăştiate,
Le iei în palmele-Ţi blajine,
Şi,
Aşa,
golit de mine,
Fără de duh, de respiraţie sau vorbă,
Fără să mai știu măcar o iotă
Din rolul pe care-l recitam fără-ncetare zi de zi,
Mă laşi încet să mă preling,
În trupul devenit potir.
Un fir
Din gândul Tău de Binecuvântare
Se lasă-ncet, precum o înserare,
Pe masă-n încăperea care,
Din morgă,
devine templu de-nchinare.
Şi-ncet,
Mă sorbi
Spre ostoirea
Dumnezeieşti-Ţi arşiţe de dor.
Şi aşa mor,
Doar pentru a învia
Din praf şi gând, sânge şi apă şi pământ,
În ruga Ta.