De n-am ştiut să luminez cu-atingeri
De n-am ştiut să vă apropii cu sufletul
De furtuna mea
De ritmul meu a distrus continentele voastre
Vă rog a-mi ierta nepriceperea şi vulcanul.
În miezul lui
Aievea aţti găsit fericirea.
Iar eu,
Punte făcut-am spre voi
Scriindu-vă...
Atât m-am priceput.

Orbul care-a plâns din degete
Naşterea
Cu nebunia din frunte
Cu tot cu zdreanţa pântecului unei lumi
Visate greşit.
Ochiul depărtat să tacă şi să uite
Facerea.
Chiar de-am uitat să pun ochi
Orbului din mine
Ce a ales să zămislească.

Celor cu lumină în degete
Scriu povestea unui orb.
Din plângerea cui s-a deschis ochiul?
Cârpa asta...
Ce mi-a-mbrăcat sufletul
Cu tot cu uitare.
Mersul lui mă obseda a primăvară
Iar degetele lui
În aşteptarea luminii lăsate la veranda
Unui suflet ciuntit.
Era lumina din degete
Ce mă găsea vinovată...
În faţa Înaltului.