Pe tine, Cel mai sfânt S-a răstignit,
De bunăvoie, moartea a primit;
Și neamul omenesc l-a mântuit,
Când pe Golgota sus, El S-a jertfit.

Hristoase, când pe Cruce-ai fost întins,
Soarele, atunci, pe cer s-a stins.
Și neamurile toate la Tine ai chemat
Să le izbăvești de marele păcat.

Pe cer din stele, tu te-ai așezat,
Ca semn al biruinței luminând cu-adevărat.
Cu tine împăratul Constantin să biruiască
Pe neamul cel creștin să ocrotească.

Hrană ești flămânzilor cu duhul,
Și ușa tainelor împărătești fiind,
Lemn însuflețit al neamului creștin,
Cinstită Cruce, ție mă închin!

Din strălucirea ta, lumin-ai dăruit,
Izbăvire și bucurie neamului creștin.
De pe pământ la ceruri ne-ai suit
De-aceea Cruce, ție mă închin!

Îmi plec genunchii minții-n fața ta
Cinstită Cruce, păzitoarea mea,
Mă rog cu lacrimi și suspin,
Cinstită Cruce, ție mă închin!