În crucea hexagon

În Crucea hexagon plăti-ne-vom tributul
Căci noi voirăm sau poate voit-a El,
Destinul, să ne unim în spirit și inima –
Pustie, s-o tapetăm cu licurici divini...

Tăișul crud al sorții întrepătrunde adânc
Pereții, din trup curgând cristale reci de sare,
Ce luminează câmpu-mi - acum cimitir,
Și-n crucea hexagon mai pâlpâie, o
Doamne, dorința de-nălțare și foamea
De sublim...

Pământul meu, acum aproape putred
Ici, acolo, lasă urme precum cenușa
Fetei de-mpărat, din palatul de cleștar
Fugită; vechimea anilor abundă în
Grădina-mi și roata morii seacă sacii
Cu făină...

Un fluture albastru îmi face semn să stau:
Nu-mi veni vreme să-mbrățișez neantul!
El știe bine: antena sa din aur, hexagonal
Coboară; nu-i clovn –
Mărite, Doamne,  îl trimiți la mine
Să nu-mi sece apa din venele bătrâne...