Doar eu stau neclintită
Ca o poartă de oțel.
Doar eu sunt înrăită
și nu dau drumul inimii defel

Doar eu,
Cu mândria-mi, sloi de gheață
Cu orgoliile ce-mi suflă în față
Eu... eu muncesc necontenit
Neostenită, adânc rănită
La zidul încăpățânării mele.
și de dragul unor răni trecute
s-a îndepărtat de Dumnezeu
biet, înghețat, sufletul meu

Doar eu... nu văd
Cum fericirea la ușă-mi bate!
Doamna teamă în ecouri străbate
Chinuit suflet-mi de jad
Mult te chinui, mult mai stai
Fără dulceața de lumină,
De bucurie, îmbrățișare senină
A Bunului Iisus care așteaptă
și bate în poartă, iară bate.
O, de te-ai încumeta vreodată
Biet suflet căpos, ca de asin
să nu mai guști din acel venin
al ranchiunii ce îl porți doar ție
De nu mai lași, să vină ca o beție
Miresme de lumină, gingașa profeție
A, ce ai putea fi, topită în iubire!
O, cum te-ar înconjura de dor
Sfânta iubire a Domnului Mântuitor !
Cum te-ar purta pe căi senine
Și-n valuri de bucurie, spume,
te vei albi de dor ceresc
Suflet rece și fricos
și apa vie te va culege
în prag de rai te va aduce
de vei lăsa poarta deschisă.
Ca Domnul trist de atâta așteptare
Să intre, să aducă mângâierea harului
Mângâiere de lumină...
de daruri plină.

Doar eu mai stau de pază
la poarta de cleștar
și-l rog pe Domnul să o deschidă iar
să intre în acest suflet de tină
Ce prea mult a gustat din vină.
și doar o rugă aș mai avea
Din sufletul meu, de nu ai mai pleca
Alungat de remușcări exagerate,
De lacrimi fără lacrimi,
de patimi și păcate.

Doar eu mai stau
La granița dintre fericirea mult dorită
și mocirla adâncă a plângerii de milă
în care cu voluptate mă scufund
să văd de iubirea pentru mine are fund..

Doar eu.....
Pot dărui toate ale mele
Celui ce m-a creat
Doar eu pot alunga ireale suspine
De autosuferință .
Dar toate acestea le pot face
Doar cu Tine, căci fără Tine,
Dumnezeul meu,
Nu pot nimic
Decât jalnica roată
De-a cruzimea,
De mi-a lăsat sufletul
în ruine....

Doar eu