Atâta mizerie zace în mine
Și atât de mult mi se îngreunează gândul
Pare a fi un bolovan ce apasă
Pe creștet mai întâi… pe inimă se lasă

Făptura asta încet, încet se-ndeasă
Tot mai apoape.., tot mai des mă lasă…
Și lacrimi calzi de-abia le știu pe față
Câteodată când simt că nu-s acasă

Atâta materie zace în mine
Făptura asta așa încet, încet se-ndeasă
Și sufeltul ușor speriat  mă-apasă
Căci zac aici prin patimi și angoasă