Am apucat câte un fir spațio-temporal
-ludică inconștiență-
și am început să destrămăm universul,
treptat, treptat.

Cu încăpățânată încrâncenare
am depănat firul,
până a mai rămas
doar o galaxie.

Am continuat, neostoit,
iar și iar,
până am rămas
doar cu sistemul solar.

și-am destrămat timp de milenii,
în nepăsare crasă,
până a mai rămas dintre toate
doar o planetă aleasă.

Nici măcar în acel moment
nu ne-a oprit vreun gând inspirat
și am continuat,
până a mai rămas
doar un oraș;
și mai apoi, în urma lui,
intact,
doar un modest lăcaș.

Am tras neastâmpărați
mai departe de fir,
recidivând,
până când a rămas
doar un suflet,
amarnic plângând.

- Încetați acest joc hain ! -
ne-a implorat sufletul, blajin.

Supuși,
am privit în ochii-i prea triști
și am deslușit în ei
un modest lăcaș
clădit într-un măreț oraș,
o planetă,
un sistem solar,
o galaxie
și un univers fără de hotar.

Ghemurile spațio-temporale, toate,
s-au rostogolit în chip misterios
și-au împletit o corolă,
nimb luminos,
Aura lui Isus Hristos!