Mulți din membrii de partid
De pe vremea odioasă
Ce cu drag ei l-au slăvit,
Nici acuma nu se lasă.
Pete de dalmațian
Nu mai au de vreme multă,
Dar în fiecare an
Tot la alt partid se mută.
Amăgesc întreg poporul,
Ca la vot toți să se ducă,
Că nu-i chiar secat izvorul,
Bine o să ne conducă.
Iar poporul credincios
Înghite minciuni mereu,
Votul nu i-e de folos
Și trăiește tot mai greu.
Așa, o văduvă din sat,
Ce singură o duce,
Vânzând tot ce a lucrat,
Nu-i ajunge nici de-o cruce.
Dar, și un pensionat,
Dacă acolo ajunge,
Din bruma ce i s-a dat,
Tot mai greu o duce.
Unii capătă cu carul,
Au venitul nesimțit,
Alții abia-și duc amarul,
Cică, n-au contribuit.
Fraților ce sunteți sus,
Mai priviți puțin în jos
Că de-acolo v-a ajuns
Toată carnea fără os!
Dacă-i criza asta mare,
Toți, și cei din politică
Să primească fiecare
Media aritmetică!
Nu cred că-i obrăznicie,
Este adevăr curat
Ar fi bine ca să-l știe,
Fiecare deputat!