lacrimile plânse şi cele neplânse
pe care le port şi care mă poartă,
lacrimile pe care le plâng şi care mă plâng,
cele inutile şi cele necesare,
cele dinăuntru şi cele dinafară,
la care nu mă-ntorc niciodată,
lacrimile trupeşti şi cele netrupeşti,
această cuminecătură a umilinţei.
desţelenirea sufletului se face cu brazde adânci:
aducerea aminte de cele viitoare
e mai proaspătă decât trecutul.
cuvintele predate,
armele cu care am spintecat trupuri,
stau acum la picioarele lui Dumnezeu,
tânjind la moartea de bunăvoie;
mort,
să mă purtaţi prin Cişmigiu înaintea lebedelor negre,
înaintea celor care au renunţat demult la cuvânt.