A şoptit glasul Tău

Versiune tiparTrimite unui prieten
Arba Camelia

    A şoptit glasul Tău în sufletul meu
Un poem de dragoste
cutremurând lumea mea
Şi lumea s-a urnit în ea
Iar eu ma chinui pe jumătate moartă
Să ies din ruine
Să-Ţi mai aud o dată glasul.
Şoptind cuvinte
Ce au puterea de-a face minuni
Porunci ce-ţi dau înţelepciunea
De-a te trezi din morţi

Mă las s-alunec iarăşi
Înspre acel univers paralel
În care întreaga mea fiinţă îşi scimbă culoarea
Lăsată-n voia luminii  să cresc…
Să mă întind dincolo de graniţele mele
Acolo eu nu mai sunt om… sunt suflet.