Până  departe-n fund se vălurește,
     Ca un ocean, un lan de amintiri
    Și-n zări lăuntrice treptat descrește
    Și se înalţă munţi de neîmpliniri. 
     O holdă de dorinţi, un gard, doi paltini,
     Un stol de remușcări și de regrete,
     O pajiște de dor cu maci de patimi
  Și peste toate-un gând ca un erete. 
     Păreri de rău ca gene de pădure
     Ascund sub umbra lor un ochi de iaz
     Ce tulburat din dedesubturi sure,
     Doar nuferii speranței-l mai țin treaz. 
     Pe-o coastă stearpă spinii îndoielii,
     Un trandafir sălbatic înflorit,
     Pe miriști arse graurii durerii
     Și-n fund, un nuc de patimi dezfrunzit. 
     Prin lanul de-amintiri încet coboară
     Și pasc tăcute turme de tristeţi,
     În bozii și cucute trag să moară
     Surpate gânduri, fulgeraţi ereţi.