- lui Giotto

Nu-i din Zidul Plângerii
Scoasă Piatra Ungerii.
Nu-i din Muntele Sion,
Nu-i stâncă de pe Hermon.

Lespede-i ce-a fost odată
Raiului, la poartă.
Prag păzit de-un heruvim,
Scos din Rai c-un lemn de pin.

Cu crucea din poartă scoasă,
Maica Sfântă lacrimi varsă,
Arsă-i inima-i, tăiată,
Ruptă-n două, sfâşiată.

Ţine Maica-n braţe strâns
Fiul ei cu fier străpuns.
Trupul tot e răni şi sânge,
Maica-L mângâie şi-l strânge.

De pe cap scoate cununa,
Fruntea-i mângâie cu mâna.
Vrea mama să-i ia durerea,
De pe buze-i şterge fierea.

Leagănă şi cântă-ncet,
Capu-i sprijină pe piept.
Cântă-ncet şi Îl jeleşte
Cu giulgi alb îl înveleşte.

Îl culcă pe piatră lin
Somn să doarmă după chin.
Îi sărută palmele
Unde-au stat piroanele.

Toarnă smirnă Nicodim
Peste trup de sânge plin.
Smirnă varsă şi aloe
Peste miel jertfit de voie.

Plânge Maica şi priveşte
Nu mai poate cât jeleşte.
Peste Piatra ungerii
Varsă lacrimi îngerii.

Nu-i din Zidul Plângerii
Scoasă Piatra Ungerii.
Dar altar a fost odată
Şi-i tot cu lacrimi spălată,

De măicuţa-ndurerată.