Astăzi
m-am întâlnit
cu dimineaţa,
stătea şi mă aştepta,
la fereastră,
lângă liniştea somnului meu,
mergea în faţa mea,
cu spatele la drum
şi cu faţa la mine
pe drumul cu pietriş
spre liceu,
m-am întâlnit
cu nerăbdarea,
aştepta să mă trezesc,
era ghemuită
în stomacul meu
zicea ceva de timp, gânduri
şi neatenţie,
m-am întâlnit cu un zâmbet,
care mi-a făcut o surpriză,
m-am întâlnit cu uitarea,
cu rugăciunea şi cuvintele,
m-am întâlnit cu plecarea
şi cu bucuria unui final cu soare,
m-am întâlnit cu fericirea,
o aripă a fericirii,
a stat cu mine câteva minute,
poate chiar o oră....
n-am obosit,
dar când nu m-am mai întâlnit
cu nimeni
atunci te-am văzut
în gândurile mele,
în sufletul meu,
ştiam că eşti acolo,
însă te-am ignorat,
nu te simţeam atât
încât să obosesc...
nu,
nu eşti în gândurile mele,
în sufletul meu,
nici măcar nu ştiu unde eşti,
nici măcar nu cred că vreau
să ştiu unde eşti,
în sufletul meu,
în gândurile mele
este doar o amintire
fadă, tot mai ştearsă, dar scâitoare,
cu care m-am obişnuit,
care este,
care este
dimineaţă de dimineaţă,
iar când o uit,
după-masă
de după-masă,
o amintire fadă,
dar care există,
o amintire fadă care
aleargă,
vorbeşte,
stă,
tace
în gândurile mele,
în sufletul meu,
aleargă din nou,
iar când se opreşte,
îmi dau seama că am obosit.