Povestea unui orfan

Versiune tiparTrimite unui prieten
Zidaru Nicolae

Într-un orașel,
Sigur nu mă-nșel,
Într-o seară de joi,
Pe-o groapă de gunoi,
Bate-un vânt înșelător,
De poveste aducător...
O mamă cu un prunc,
Vin din drum lung.
Se împiedică, în grabă,
Cade-n ceața oarbă,
Lovindu-se la gleznă,
Zace-n beznă...

A venit cu-un gând,
Fiului să-i facă vânt...
Îl lasă pe jos
Într-un gest furios...
Îl părăsi în mare fugă,
Păcatul să n-o ajungă.
Viața nu mai era roz
Copilul se zbătea-n moloz,
Nu știa să strige după ajutor,
Țipătul sau era ușor...
Și-l lovi un frig năprasnic,
Nimic în jurul lui nu era pașnic.

În văzduh se auzea o rugăciune,
Încă mai erau și lucruri bune...
Se apropia o șatră,
Cu câini care latră.
Un cățeluș,
Se duce lângă bebeluș,
Cu blana lui să-l încălzească,
De frig să-l ferească...
Cățeaua luă pruncul în gură,
Trecu pe lângă șură,
Îl lăsă în poartă la mănăstire
Și fugi să dea de știre...

Să vă povestesc pe scurt:
Un preot l-a găsit și l-a crescut.
Copilul și-a însușit credința
Și a-nvățat să ierte ființa
Ce l-a părăsit cu ani în urmă,
Abandonându-l în această turmă...
Și să iubească pe cei ce i-au salvat viața,
Căci nu mai apuca dimineața.
Când o mamă naște o fată, sau un băiat,
De-i părăsește e mare păcat.
Domnul, de sus, vede, și iartă,
Chiar dacă unele mame nu vor ca să creadă...

Donează pentru construcția Mănăstirii și a Centrului

Donează o singură dată

Donează lunar