“Ca și fenomenele naturale, care au trecut de la omogen la eterogen, fenomenele conștiinței și, îndeobște, ale vieții spirituale urmeazǎ aceeași cale.”
EDGAR PAPU
În a defini o personalitate complexă precum este cea a Profesorului Simion Hâncu trebuie să pornești neapărat de la semnificația pe care Immanuel Kant, filosoful de la Königsberg, i-o acorda moralității. Înaltei moralități, aș adăuga eu, în acest caz deloc simplu de abordat sub toate raporturile sale. Fiindcă, dacă ar fi să ne propunem descrierea unui contur imaginar, pe care să poziționăm o asemenea structură interioară aparte și unică, atunci ar trebui neapărat și în mod necesar să precizăm cu rigoare matematică și aproximație specifică condițiile inițiale si cele la limită ale acestui fragment de spațialitate închipuit, cu alte cuvinte, operatorii lingvistici favoriți ai Profesorului Simion Hâncu. Pentru domnia-sa, fenomenului fizic în sine nu îi este suficient a i se descrie esența numai în structuri verbale înșirate una după alta cu mai mult sau cu mai puțin talent literar. Nu. Motivul ? Osatura fenomenologică a ceea ce se petrece la un anumit moment dat în realitatea fizică imediată, ,,naturalul” analizabil cu toate coordonatele sale intrinseci din momentul de timp dat, poate fi mai lesne decodificat și ,,vizibil”, să-i spunem așa, într-o manieră interpretativă unică și coerentă din punct de vedere științific doar prin sfericitatea, pe care o implică simbolul sau modelul matematic în sine de a privi lăuntrul problemei supuse observației. Semnificația plină de profunzimi a „modelului” reprezintă, de fapt, pentru Simion Hâncu ecuația propriei sale vieți.
Unul dintre cei mai prestigioși hidraulicieni ai ultimei jumătăți de veac a continentului european, și nu aș exagera daca aș spune și al lumii, Profesorul Simion Hâncu și-a definit corpusul științific al întregii sale opere drept constructul fundamental al gândirii personale, crezul unei genialități manifestate pe tărâmul destul de irespirabil și de neprimitor pentru foarte mulți dintre noi, al matematicilor superioare. Simion Hâncu trăiește, respiră și se identifică, totdeodată, cu ,,câmpiile atomice pure”, vorba lui Cristian Tudor Popescu, ale esențelor fine, pe care le implică „decodorii” matematici, să-i numim așa, ai mulțimii de fenomene naturale, care compun realitatea înconjurătoare. Dacă ar trebui găsită, cumva, cea mai profundă și mai estetică semantică a întregului parcurs existențial al distinsului om de știință Simion Hâncu, probabil că aceea ar sta cu siguranță într-un sistem de ecuații, care să descrie cel mai bine cota de sfințenie a umanului autoconținut în propria sa lăuntricitate. și mă gândesc la faptul că totul acesta matematic ar trebui să înceapă cam așa:
∂ Ox / ∂x + ∂ Oy / ∂y + ∂ Oz / ∂z = 0 .
O altfel de ecuație de continuitate, putem spune, exprimată în raport cu cele trei axe de coordonate, bineînțeles, sau, cu alte cuvinte, în funcție de liniile de forță indestructibile ale Sfintei Treimi. Mai departe, sistemul nostru ar trebui să continue astfel:
∂ Cx / ∂x + ∂ Cy / ∂y + ∂ Cz / ∂z = 0 ,
∂ Mx / ∂x + ∂ My / ∂y + ∂ Mz / ∂z = 0 ,
unde: O = omenie;
C = caracter;
M = moralitate.
Puțini cunosc faptul că Profesorul Simion Hâncu, personalitatea asupra căreia ,,apasă” din plin cele trei pedale ale desăvârșirii umane anterior enunțate, trebuia să ajungă, de fapt ... preot. Nicidecum ceea ce este astăzi. Dumnezeu i-a cârmit, însă, după Rațiunea Sa, total antagonic propriul său traiect destinic, ,,aruncându-l” definitiv de pe orbita Sacrului pe altarul științei, pe cel al hidraulicii, în speță. Tributar harului dăruit cu generozitate de Creatorul Suprem, dar și școlii românești a acelui timp istoric, Profesorul Hâncu a pus, cu ani în urmă - atunci când valoarea unei inițiative științifice mai conta, încă -, având sprijinul direct al renumitului academician Marcu Botzan, bazele celui mai modern perimetru de modelare hidraulică situat în proximitatea Bucureștiului. Trist este că, astăzi, urmele acestui spațiu experimental nu se mai regăsesc decât în zona amintirilor personale și în câteva documente de arhivă. Ceea ce ar fi salutar în acest sens din partea autorităților statale de acum se poate lega de reluarea unui astfel de proiect, azi, în plină globalizare a conceptelor și a noii ordini prezente, proiect care ar constitui nu numai un fapt deosebit de important pentru știința contemporană românească, dar și o reconsiderare a ceea ce mai înseamnă valoare în contextul democratic actual, precum și prelungirea unei tradiții și a unei gândiri proprii a școlii românești de hidraulică.
Spirala timpului sacru înghite murdăria profanului interior într-o semantică înțeleasă de unii și neluată în seamă de alții. Dacă, a-și fixa conceptual și faptic limitele acestui segment existențial numit Viață, înseamnă, pentru unii, a se raporta la ierarhii pământești efemere și a fugi de ei înșiși în încercarea total nereușită de a fenta moartea, cum foarte frumos spunea de curând eminentul profesor de filozofie al Universității bucureștene Vasile Morar, pentru ceilalți, însă, finitudinea trăirii lor telurice se exprimă prin însăși ieșirea din timpul contingental plin de coerciții și dubitativ în esența sa și proptirea de sine voită în eternitate, în spațiul temporal cantitativ infinit al lui Dumnezeu. Profesorul Simion Hâncu este tocmai un astfel de ,,ieșit din timp” și de ,,pătruns în eternitate”. Acest OM, este expresia, dacă vreți, exemplară a umanului sacralizat tocmai prin renunțarea la ceea ce reprezintă limitare propriu-zisă și prin constituirea sa ca parte a marii substanțe necunoscute, încă, a Universului, la care aderă de bună voie prin intermediul planului înalt al conștiinței spirituale. Simion Hâncu e, pe undeva, un soi de părinte Arsenie Papacioc, monahul de la Techirghiol, care îl adună pe Dumnezeu în Om, sporindu-i, astfel, definitiv acestuia din urmă accesul la sfințenie și la dialog constant cu divinitatea.
Ni Pa Vu Ga Di Ke Zo Ni, așa ne-ar fi amintit Zoe Dumitrescu-Bușulenga ca suntem creștini. În linie melodică cutremurătoare ortodoxă – temei solid al rugăciunii colective în fața lui Dumnezeu -, cu alte cuvinte, în cele opt tonuri sau glasuri ale modului octofonic bizantin. Simion Hâncu ne-ar spune acest lucru un pic altfel, in Codicele propiului său stil aparte, adică:
∂ Crx / ∂x + ∂ Cry / ∂y + ∂ Crz / ∂z = 0 ,
unde: Cr = creștin.
„O simplă ecuație matematică anostă și inexpresivă ca multe altele”, am fi înclinați a spune ?!... Ei bine, nu. E bucuria metafizică a verbului ,,a fi” cu tot ceea ce implică acesta în structura semanticii sale superioare. E Simion Hâncu, Profesorul. Atât, nimic mai mult. Reprezentantul unei generații din care au făcut parte academicianul Horațiu Ioanițoaia, Nicolae Moraru, Virgil Dobre, Iulian Mihnea și atâția alții. Un cerc al valorii și al bunei cuviințe între oameni. Un stil exact de viață, fără aproximări succesive și erori intenționate.
