-”De ce 'ntârzie oare, preotul Zaharia?
Intrat să tămâieze, trebuia să fi ieșit!
Nu socotește timpul, sau i s-a stins tămâia?
Sau poate-n rugăciune plecat stă și smerit?”
- ”Să intre încă-un preot, să vadă ce-i cu dânsul,
Să meargă să-l ridice, dacă-i pe jos căzut!”
-”Oprească rugi și cereri, să-și înceteze plânsul,
Avut-a timp să-și spună tot păsul ce-a avut.”
-” Femeia lui e stearpă și Domnul l-a smerit!...
Se roagă pentru dânsul, că prunc în casă n-are!”
-” Aaaa!... Nu-i vina nici tămâia, nici nu stă la cădit ...”
-” De asta-i greu la umblet și zace în uitare!”
…
-”Dar, uite-l că se-arată! Priviți-l, c-a ieșit!
Se clatină bătrânul, privirea-i tulburată…”
-”Semne din mâini arată și graiul i-a pierit!”
-”Are ceva să spună! I-e fața 'nlăcrimată!”
-”Ce spaimă e aceasta și ce l-a tulburat?”
-”I s-a vestit ce vine? sau care-i ceasul morții?”
- ”Ceva grozav vazut-a? vreun semn înfricoșat?”
-”Dați-i ceva să scrie! ca să aflăm cu toții!”
…
-”Un înger, scrie moșul, că-n taină i-a vestit,
Că nu va trece vara și-un sfânt copil va naște!
Prooroc al Celui Veșnic va fi de toți numit,
Va învăța poporul și toți îl vor cunoaște!”
…
Plecat-a Zaharia! cu pas ușor spre casă,
Cu bucurie mare în sufletul uimit.
Nu-l mai frământă gândul, tristețea nu-l apasă,
Nu are mâini slăbite, nici spate gârbovit.
…
E luna rotunjită de-atunci a șasea oară,
E grea Elisabeta și-i pildă în cetate,
Cum Domnul când voiește pe înger îl coboară
Și cea numită stearpă ca să rodeasca poate.
În pragul casei fuge cu bucurie mare
Și pe Maria dragă în brațe o cuprinde
Se-nchină și-o sărută cu dulce sărutare
Și Duhul Sfânt în dânsa ca focul se aprinde:

-”De unde cinstea aceasta, să vină azi la mine
Între femei de-a pururi cea binecuvântată?
De Maică-a Sa aleasă de Domnul Sfânt ce vine,
Cum eu, bătrâna rudă, sunt astăzi căutată?!
De bucurie mare în mine pruncul saltă,
Voind să se închine și el în fața ta!
Că L-ai crezut pe Domnul și proorocia toată,
Și ai răspuns ”Să fie!” ce Prea Înaltul vrea.”
-”Mi-e sufletul o rugă, mărind aprins pe Domnul!
Căci m-a văzut smerită, Mântuitorul meu!
Maica cea fericită mă va numi-n veac omul,
Mărită de Stăpânul, în veci de veci, mereu!
Făcut-a Cel Puternic cu braț înalt și tare
Bogați deșerți - trufaşii cazuți din cinstea lor,
Sărmani umpluți de bine, smeriți prin înălțare.
Văzând acum poporul ce și-a dorit cu dor!
Se împlinește astăzi cele ce-n cărți sunt scrise;
Precum a fost cuvântul vestit lui Avraam,
Pe Israel slăvește! - sunt vremi ce-au fost promise,
Iar cei cu frică-n Domnul afla-vor milă-n neam.”
…
Trei luni trecut-au iute și s-a 'mplinit vestirea
Și s-a născut Proorocul, lui Zaharia fiu,
Ioan numit de tatăl, plinind în tot rostirea
De înger lui trimisă, din partea Celui Viu.
Cu limba dezlegată, cu glas înalt și tare,
Strigat-a către semeni cum Ioan va pregăti
Poporul cel din umbră, gătind cu sârg cărare
Luminii ce-ntre oameni degrabă va veni.
…
Și s-a făcut întocmai, cu cel chemat pe nume,
De Domnul să-L boteze în apă, la Iordan.
Și n-a fost decât dânsul un om mai mare 'n lume,
Prooroc al lui Mesia, de toți cinstit Ioan!