Între mine  şi tine – răsărit
În miez de noapte,
Oceanul, ieri albastru, tresăltând de
Jucăuşul delfinilor autohtoni, azi
Punte de gheaţă, norodul să treacă cum
Altădată pe Marea Roşie, bătrânul Moise…

Inimile noastre, flăcări aprinse de doruri
Găsesc, câteodată, sclipiri de hiacint –
O data, o singură dată; cele  douăsprezece
 Fecioare, martore fidele, nu-şi mai aprind lampa:
Lumina din ochi scânteiază o clipă
Aprinzându-le…
Hristos a Înviat pentru sufletu-mi!...

Împovărat de grija pământească – între
Războiul de  sute de ani dintre bine şi rău
Omul, semenul meu, uşor se aprinde –
Flacăra bogăţiei deşarte orbindu-l…
Îşi pierde strălucirea obrazului,
Îşi pierde rădăcinile…

Dragostea, ieri miez alb de pâine –
Foamea ostoind inimile noastre,
Îşi pierde identitatea!...
Clăbuci de spumă mai străluce
Albastru, cum altădată sarea înţelepciunii
Noastre  cristale albastru-senin pe
Fruntea-ne luceau…

O pace adâncă, adâncă, pe amândoi
Cuprinsu-nea; eu nasc cuvântul palid de ani;
Tu, eliberezi de greutatea grelelor cuvinte…
Trăim în armonie! Rădăcinile, adânc înfipte –
Martore  acestei păci flagelate
Copacul susţine, în ramuri, privighetoarea
Doina să-şi cânte…