Atunci Te-ai prăvălit sub bici,
Sfârșit, cu crucea Ta, cu tot,
Și n-ai putut să Te ridici,
Ca de pe cruce să spui: „Pot!”

Cădeau sudalmele șuvoi,
Și bicele pe cărnuri goale,
Dar Dumnezeul de Apoi,
N-avea putere să se scoale

Și-ai fi rămas acolo-n drum,
Un Hrist ce nu putea să urce,
De n-ar fi fost un om de fum,
Să-Ți ducă crucea, către cruce

Pesemne-avem un rost mereu
Noi, oameni, care veșnic cer
Să-L ajutăm pe Dumnezeu
Să-și ducă crucea până-n cer.