Rugăciunea

Versiune tiparTrimite unui prieten
Anonim

Sufletul plin,
Însetat de lumină,
Plânsetul lin,
Mângâierea divină.

Vorba fierbinte
Spre cerul deschis,
Minte cuminte,
Piept de Duhul aprins.

Mulţumită, dorire,
Slavă nemărginită,
Înainte plinire
Pentru vorba rostită.

Salvării cerute
Credinţa curată,
A nădejdii avute,
Împlinire în faptă.

Luminare de sus,
Fiinţare-n amiază,
Început veşnic pus,
Socotinţa cea trează.

Legătură neruptă
Cu eternul Cuvânt,
Vitejie în luptă,
Nemişcare-n avânt.

Simţirea Prezenţei
Şi aici şi departe,
Însfinţirea fiinţei
Şi ieşirea din moarte.

Inefabilul cânt
Strecurat în adânc,
Spusă dulce arzând
Care n-are cuvânt.

Încordare-n atenţie,
Răpire în Rai,
Vrut golit de intenţie
În al cerului grai.

Cerere de Duh Sfânt
Ce deja l-ai primit
Şi se roagă vânt blând
În copilul smerit.

Înălţare-n sfinţenie
Strălucire intensă,
Răpire-n vedenie,
Bucuria imensă.

Dulce miere prelinsă,
Har de dor miresmat,
Neştirbirea atinsă,
Sfânt Tabor luminat.

Donează pentru construcția Mănăstirii și a Centrului

Donează o singură dată

Donează lunar