Nu gura mea,
Suflarea Duhului Sfânt!
Nu lamura,
Pătimirea Mielului blând!
Nu flacăra,
Ci-n ardere-al Tatălui gând!

Împlinind jertfa curată,
Dreptatea pe care n-o pot tăcea,
Şi idol, şi capişte ars-am deodată,
Aşa cum poruncă primit-am în inima mea!
Cum puteam altfel să fac
Şi în mine să nu mă-ntinez?
Cum puteam adevărul să-l tac,
Mort şi născut prin Sfântul Botez?
Ce mai poate astăzi să-mi zică
Vringa sau Puplie, dregătorul cel orb?
Cum să-mi strecoare în inimă frică,
De chinuri cu fierul, ce vreau să le sorb?
- Pironiţi-mă-n lemne de vreţi să vedeţi
Cum rabdă un Tiron celor nedrepţi!
- Săpaţi lângă os cu fier ascuţit,
Şi priviţi cum creştinii au gând neclintit!
Aud în urechi ce voi n-aţi crezut
Cum îngerii cântă imne de slavă
Şi varsă lumină pe chinul durut,
Sfinţind cu tămâie pe jertfa-mi grozavă.
- Ce strigi răzbunare pentru piatra cea arsă?
Voieşti ca pe rug să fiu azi ars şi eu?
- Crezi ighemoane că-i frica rămasă
De moartea prin foc, şi de chinul cel greu?
- Ascultă-mă bine, e viu Dumnezeu!
Şi Împărat peste lume e Fiu-I Christos,
De-a pururi slăvit e Iisus Domnul meu!
Priveşte cum arde-un creştin credincios!

Lumină şi flacără nemistuită
Făcutu-s-a Teodor, oşteanul viteaz,
Suflarea urcându-i spre ceruri grăbită
Cunună-a primit pentru chin şi necaz.
Şi n-a stat Tiron când Iulian Împăratul
Cu sânge spurcat-a bucatele-n pieţe,
De faţă i-a stat lui Evdox patriarhul
Cum grâul să-l fiarbă predându-i poveţe.
De atunci se sfinţeşte coliva în post nesmintit,
În Sâmbăta-ntâia făcând pomenire
Lui Teodor Tiron, ostaş neclintit,
De jertfa-i prin foc şi a sa-nsufleţire.