Petre,
Mărturisitorule,
Pildă mereu !
Seamănă-n taină
În sufletul meu,
Dorul cel mare
După viu Dumnezeu!
…

Te-ai aruncat din barcă, cu teamă, la pământ,
Recunoscând cu frică necredinciosul gând,
Că n-ai crezut porunca să fie de folos;
„Ieşi, Doamne, de la mine, că sunt om păcătos!”

Descoperit-a Tatăl prin gura de pescar,
Înţelepciunea lumii, mărturisită-n har;
Că e Iisus Hristosul, Cel Uns să mântuiască,
Să scoată din robie şi-n cer să ne primească!

Cu ochii-n jos, grumazul aplecat,
Sub nor, pe vârful cel de munte greu urcat,
Ai vrut să stai cu Domnul, în timpul nesfârşit,
Şi-n trei colibe vrut-ai, să-L ţii pe veci oprit.

Crezând că vezi vedenie, strigat-ai cu suspin;
„Pe apă zi-mi să umblu, la Tine ca să vin!”
Dar ai pierdut nădejdea prin valuri afundat,
Te-ai îndoit şi Domnul, mustrând, te-a ridicat.

N-ai vrut să laşi Stăpânul picioarele să-ţi spele,
La Cina cea de Taină, plecat către podele,
Dar să nu-l pierzi pe Dânsul, de nu vei fi spălat,

Rugatu-te-ai; „Şi mâinile şi capul, să fiu de tot curat!”

Pe Domnul când să-L lege viteaz L-ai apărat,
Apoi, cuprins de frică, de trei ori lepădat,
Adusu-ţi-ai aminte că spus-a Dânsul bine,
Şi-ai plâns rănit în suflet, cuprins de grea ruşine.

Cât de uimit fugit-ai către mormânt să-L vezi,
Că nu-i acolo Domnul, nu cutezai să crezi,
Şi-ai pipăit maramă şi giulgi de trup golit,
În suflet cu mirare şi gând nelămurit.

Primit-ai de la Domnul treită întrebare;
Iubeşti-mă tu, Petre, iubeşti-Mă tu, oare?
Şi-ai aplecat jos capul cu multă-amărăciune,
Iar Domnul înviatul, păstor te-a pus pe tine.

Cu ceilalţi apostoli Duh Sfânt în dar primit,
Suflat din gura Celui pierdut şi regăsit,
Te-a luminat că-i vremea să spui că-n Domnul crezi,
Şi să-ţi arunci năvodul; să mergi şi să botezi.

Sărat de sus cu Duhul, în limbi de foc venind,
Strigat-ai tare-n lume şi propovăduind,
Mărturisit-ai veste, în graiuri pricepută
Şi-ai ridicat pe piatra-ţi Biserica văzută.

La masă, în vedenie, de sus ai fost poftit.
Să nu te spurci, de cărnuri cu grijă te-ai ferit,
Dar Domnul înduratul ţi-a dat să înţelegi,
Că-i vremea pe ai Săi, din neamuri să-i alegi.

Purtat în lanţuri grele, la moarte osândit,
Tu cel ce-n holda lumii cu lacrimi ai trudit,
Bătrân şi dus de mână, de Domnul te-ai smerit,
Cerând să fii pe cruce, întors şi răstignit.

Ce-ţi spun acuma, Petre, eu cel ce te privesc?
Că nu găsesc cuvinte ce ţi se potrivesc
Cu sufletu-ţi şi viaţa, cu-nalta ta statură,
Decât: mă ocroteşte şi dă-mi învăţătură!

Sfinte-Apostol Petru, piatră-n temelie,
Cel ales de Domnul pentru mărturie,
Cântare curată şi de bucurie,
În zi luminată, îţi aducem ţie!