O lună rece a uitat să-și șteargă umbra
Dintru amiaza unei zile trăite fără rost
Și parcă noaptea mai plutește încă
Peste ce ochii-mi văd, dar nu mai recunosc.
Iar sub vedenia lunii, încremenită pară-n tron
Îngheață tot în cer și-a Tale lacrimi ning în noi.

Ia-Ți Doamne luna de pe cer
Și-n locul ei îmi lasă ochii Tăi, prin ei să mă privesc,
Căci ochii mei mă mint și vocea lor îmi spune
Că nu sunt vrednică în astă zi să Te privesc pe Tine.
Mă rog ca totuși... poate mâine. Dar mâine nu mai vine.

A înghețat luna pe cer rămasă-n urma nopții
Și plânge după noaptea ce aștrii și-a luat
Iar luna și-a uitat-o în zorii dimineții.