Norii grei sărută marea,
Soarele e mut și-ascultă,
În lumina neagr-a sorții,
Cântecul ploios al morții.

Apa rece, are brațe,
Mâini, cu ghiare de oțel.
Valuri, mute, curg în vale
Încolțind tot ce e-n cale.

S-ar strânge un lac din lacrimi de sânge,
În beznă se-neacă și sufletul lor,
Inima plânge și-ngheață în trupul
Cu aripi, ce zboară, zboară mereu...

Lumina se-ngroapă în beznă total,
Doar fulgerul țipă în tunetul surd,
Când totul piere, și arde, și moare,
Când totul e apă, sub apă sunt toate.

Îngerul negru se înalta departe,
Haosul geme și zboară spre moarte.
Când apa de cer nu se desparte,
Totul s-a dus alături de noapte...