Recunoștința unui copil

Versiune tiparTrimite unui prieten

Vă scriu că să vă spun o întâmplare cu Sa. ...o minune și o uimire!

După mult, mult timp (aproximativ două luni jumătate), au venit în vizită la noi niște prieteni dragi care au două fetițe: prima prietenă a Sa. și prima prietenă a So.. A fost hârjoneală, povești, alergătură, zâmbet și voie bună.

Sa. știa că vom avea musafiri și de bucurie nu a dormit la prânz. Seara, după ce au plecat musafirii, în 10 minute a adormit exact așa cum era, pe covor în sufragerie. Ce să mai fac... Am luat-o în brațe și am pus-o în pat exact cum era.

La ora 1.30-2.00 o aud pe Sa. că vine în camera noastră (eu o alăptam pe E.) și când mă vede spune cu un glas care aproape dădea în plâns:

Sa.: Mami, astăzi am adormit și nu am scris binecuvântările...

Eu o mângâi și îi spun: Da, așa este. Ai fost obosită, a fost o zi lungă. Mergi și dormi și le scriem mâine.

Sa.: Da, trebuie neapărat să le scriu! Am multe lucrurile pentru care să Îl binecuvintez pe Dumnezeu!

Eu: Tu poți să le spui acum și mami le scrie mâine pentru că Elena papă acum, deci nu am posibilitatea să vin la tine și să le scriem împreună.

Donează pentru construcția Mănăstirii și a Centrului

Donează o singură dată

Donează lunar