A.: Mama, dar tata de ce nu s-a împărtășit?
Eu: Cred că ar trebui să-l întrebi pe tatăl tău chiar tu.
A.: Tata, tu de ce nu te-ai împărtășit astăzi? Eu cu A., cu D. și cu mama ne-am împărtășit.
S.: Pentru că am mâncat. M-am pregătit pentru lucru și de aceea am mâncat. Data viitoare mă voi împărtăși și eu cu voi.
A.: Tati, să te împărtășești ca să-L ai pe Doamne-Doamne în inimioara ta, aici, în sufleţel, așa a zis mama. Și după, mâncăm anaforă și bem vin, și după aia mâncăm. Să te împărtășești, tati!
Verbele acestea A. le-a spus ca și când ar plânge că tatăl lui nu s-a împărtășit împreună cu el.
Deși e argint viu, A. uneori mă uimește cu vorbele lui.
Educatoarele de la grădiniță ne-au spus acum la finalul anului școlar că A. este un adevărat filozof.