Scrisoare către copilul meu

Versiune tiparTrimite unui prieten

Scrisoare catre copilul meu

Asculta-ma copile...

Suflet ucis! Al tau si al meu. Aceasta este ziua in care mi-am pierdut dreptul la tine si implicit la mine. Nevoia de a vorbi acum, este a mea. Ca si atunci...nevoia de a te ucide a fost tot a mea. Asculta-ma copile...Atunci, in acea zi, in locul vietii, eu ti-am pregatit altceva: moartea. Mama mea, prin sine m-a daruit vietii pe mine. Eu, prin mine, am facut mortii un dar: pe tine. Da, te-am daruit mortii! In acel moment tu nu ai reusit sa ajungi in constientul meu. Erai cumva o aglomerare de celule, vii ce-i drept, insa pentru mine inevoluate suficient pentru a-ti impune dreptul la viata. Aveai cateva saptamani si vreau sa stii ca singurul lucru pe care am vrut sa-l cunosc, a fost daca acea aglomerare de celule isi formase sau nu o inima. Evident ca in constientul meu, nu ar fi ajuns raspunsul afirmativ. Am avut grija sa citesc doar acele informatii care imi spuneau ca...nu! Insa a ajuns altundeva, in constiinta mea...si s-a cuibarit bine acolo. Asa am inceput eu, drumul spre inima ta...bucata rupta din inima mea. Inima copilului meu fiind parte din inima mea. Nu am aflat-o...nici acum. Mult timp am petrecut in aceasta calatorie... singura. Asa cum atunci, singura ti-am pregatit moartea, la fel am considerat ca tot singura voi ajunge la tine. Am gresit calea, am gresit portile, am cutreierat labirinturile, am lovit cu capul betoanele, am luat cu aceeasi viteza, de repetate ori aceleasi curbe...am plans si am ras de cei care voiau sa ajunga ei cumva, la ce eu nu puteam, la inima mea si implicit la bucata ta. Am ranit si am fost ranita si primul, desigur a fost tatal tau. Am pornit amandoi in aceasi calatorie insa pe cai diferite, intalnind pe parcurs oameni diferiti, care din intersectarea cu noi, au aflat ce inseamna o inima ciuntita. Poate ca intr-o zi ne va povesti si el, cum a fost pe calea lui...Eu insa, nu am ajuns nicaieri decat intr-o multiplicare aberanta a raului facut mie si celorlalti si ca atare, oprirea a fost stringenta. Asa am ajuns aici! Din ciocnirea violenta dintre zadarnicia actiunilor mele si convingerea ca singura o sa patrund la tine, s-a facut o bresa, foarte mica la inceput, dar suficienta Lui sa vina. Iar acceptarea acestei deschizaturi prin care i-am permis, Celui care nu da buzna, sa intre, inseamna Inviere, a ta si implicit a mea. Tu, copile...ai purtat nu doar moartea ta ci si pe a mea. Greu a trebuit sa-ti fie! Ca sa te poti naste ai nevoie de o mama. Exact ca si atunci...ai nevoie de o mama vie. Iar ca asta sa fie posibil, tu copile, trebuie sa mori, trebuie sa mori singur. Eu imi intrerup compania cadavrica pe care ti-am tinut-o pana acum. Trebuie sa fii singur...fara moarta de mine. Singur de mine spre nasterea ta si a mea, sufletul meu drag!

”Astept invierea mortilor si viata veacului ce va sa vie!” Amin!