Se zice că obișnuința e a doua natură. Ce înseamnă asta?
Obișnuința înseamnă niște legături între neuroni ai creierului meu, care automat îmi declanșează o anumită atitudine,
un anumit comportament în fața unei anumite situații.
Când mă hotărăsc să nu mai înjur, să nu mai blestem, să nu mai drăcuiesc să nu mai invidiez, să nu mai judec, să nu mai compar -
pentru că în clipa în care compar pe cineva cu cineva sau cu mine, judec - atunci mă întâlnesc cu rezistența feroce a acestor tipare.
Ele sunt atât de bine intrate în carnea mea, în creierul meu, în mine, încât îmi par de nebiruit.
Chemându-L însă pe Duhul Sfânt, voi primi puterea să desfac această legătură, acest lanț de neuroni,
aceste sinapse care mă încătușează, și să le fac pe cele noi, ale Duhului. 
Duhul nu lucrează în locul meu, ci împreună cu mine. Nici eu fără Dumnezeu, nici Dumnezeu fără mine.