Important e să stabilim ce este vrednicia.Principalele sensuri ale acestui cuvânt sunt: a fi capabil, a merita o anumită demnitate(funcție înaltă) și a fi harnic. Ca urmare, creștinește vorbind, nevrednicia este condiția omului care nu s-a împlinit încă prin dezvoltarea tuturor capacităților sale pentru a merita titlul, demnitatea de “slugă bună și credincioasă” din partea Domnului. Și, la nivelul mai de jos, e starea omului care nu e har-nic., în sensul de a lucra intensiv cu harul. Nu? Așadar, nimeni nu poate spune despre sine că este vrednic. Doar Domnul, Duhul Sfânt prin glasul Bisericii. Dar și acea vrednicie e încă nedeplină de vreme ce toți cei aleșiîși săvârșesc slujirea cerând de la Domnul să fie mereu învredniciți. Dacă înțelegem astfel lucrurile ne vom accepta condiția de nevrednicie ca fiind un dar al lui Dumnezeu prin care ne putem deschide mereu și mereu venirii Sale. Simțirea și recunoașterea nevredniciei este începutul smereniei fără de care nu putem înainta pe Calea mântuirii.