Dragul meu (NN)!

Îți urez să te bucuri de pace, de pacea lui Dumnezeu care întrece orice înțelegere omenească și
care-l unește pe om de Dumnezeu. Pentru a fi binecuvântat cu o astfel de pace, omul trebuie să lupte
cu râvnă spre a dobândi o predispoziție plină de liniște și pace a sufletului, să fie răbdător față de
neputințele aproapelui și să fie atotiertător față de toți cei care l-au jignit.
,,Purtați-vă sarcinile unul altuia și așa veți împlini legea lui Hristos”. Cel ce împlinește legea
lui Hristos va fi binecuvântat cu pacea lui Hristos care depășește cu mult înțelegerea omenească
obișnuită. Această pace îndepărtează orice teamă față de această lume; vindecă durerea și întristarea
sufletului: dă naștere la dragostea față de toți oamenii, dragoste, care acoperă toate neputințele
aproapelui nostru, fără ca măcar să le ia în seamă, îl face pe om să simtă mai multă milă pentru alții
decât pentru sine.
Tocmai pentru a dobândi această pace sunt îndemnați să lupte și să se nevoiască toți creștinii, și
mai ales monahii. Și dacă noi nu o avem deloc, ar trebui ca cel puțin să ne tânguim înaintea Domnului
că suntem niște biete ființe nenorocite și lipsite de tot ceea ce este mai bun și mai de preț. Să nu-i mai
osândim pe alții și să-i învinuim pentru păcatele noastre, noi înșine fiind răi și în pericol de a fi lepădați
de Domnul.
,,Am voit să vindecăm Babilonul, dar nu s-a vindecat!” (Ieremia 51,9). Cât ne va mai răbda
Domnul pentru păcatele noastre? Legată de dragostea lui Dumnezeu este dreptatea lui Dumnezeu,
după care Adam a fost alungat din rai, marele potop a avut loc, Sodoma și Gomora au fost arse, iar
Domnul nostru Iisus Hristos a fost răstignit pentru păcatele noastre. Să ne smerim de aceea unii față de
alții și față de Domnul să ne plângem rănile nevindecate, îndemnându-ne pe cât putem mai mult a ne
iubi unii pe alții. Atunci, văzându-ne smerenia și îndelunga răbdare față de ceilalți, Domnul va avea
răbdare cu noi, după cum grăiește legea: ,,Cu măsura cu care măsurați, vi se va măsura” (Matei 7,2).
Dar dacă noi ne lăsăm pur și simplu în voia patimilor proprii fără a lupta împotriva lor, atunci la ce
altceva ne putem aștepta, decât să fim lepădați? Împărăția lui Dumnezeu este o împărăție a păcii, a
dragostei, a bucuriei, smereniei și a altor virtuți. Noi nu vom fi primiți într-însa cu vicii potrivnice
virtuților mai sus pomenite. Trebuie să ne stăpânim pe noi înșine, să ne plângem putreziciunea
sufletelor noastre, precum leprosul, și să-L rugăm pe Domnul să ne vindece și să ne
curățească. ,,Căutați și veți afla; bateți și vi se va deschide” (Matei 7,7). Ce oare ți se vor deschide?
Ușile pocăinței lacrimilor și ale unei inimi înfrânte și smerite. Acestea toate vor da naștere păcii și
mântuirii. Cu adevărat, chiar așa va fi!

                                                                                                                      Starețul Nikon din Gojațk